Casa Judeţeană de Pensii Galaţi anunţă că persoanele care au lucrat în domeniul construcţiilor navale şi care au avut grupa I de muncă pentru perioade de dinainte de 1 aprilie 2001 vor beneficia de o recalculare a drepturilor de pensie, respectiv de o majorare a punctajului şi, implicit, a indemnizaţiei.
Conform Legii nr. 289/2020, "perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi în domeniul construcţiilor navale şi care până acum a fost încadrată în grupa I de muncă, este acum asimilată stagiului de cotizare pentru condiţii speciale de muncă".
Totodată, se precizează că vor putea depune cerere de recalculare persoanele ale căror drepturi de pensie au fost deschise înainte de data de 28 august 2020. "Persoanele în cauză sunt aşteptate la Casa de Pensii, pentru a depune o cerere pentru recalcularea şi majorarea indemnizaţiei. Ei au nevoie de adeverinţă de la angajator, sau, după caz, de la instituţia care păstrează arhiva acestuia. Majorarea pensiei nu se acordă retroactiv, ci din luna următoare după depunerea cererii", a precizat Ana Denis Aramă, directorul Casei Judeţene de Pensii Galaţi, conform Viaţa Liberă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu