Raluca Turcan, noul ministru al Muncii, afirmă că sistemul de pensii ar putea fi redresat, dacă în România ar fi mai mulţi angajaţi decât pensionari. Iar acest lucru, spune ea, se poate realiza prin întoarcerea unor pensionari în activitate.
Publicitate
"Ministerul Muncii e un minister care trebuie să transpună conceptul de Europă socială şi în România. Este un concept care presupune coexistenţa şi a sprijinului pentru persoanele vulnerabile sau pentru cei care beneficiază de sprijin din partea statului, dar şi partea activă a populaţiei care este, pe fond, cea care creează plus valoare, aduce venituri la buget, susţine financiar partea de cheltuieli pe care trebuie să o acoperim.", a declarat Raluca Turcan la Antena 3.
Întrebată despre sistemul de pensii din România, ministrul Muncii a afirmat că acesta poate fi redresat. În plus, a sugerat că o măsură ar fi ca unii pensionari să revină la muncă.
"Există posibilitatea de redresare a sistemului de pensii în România, dacă punem degetul pe câteva răni acumulate. Vorbim de creşterea raportului dintre persoanele active şi numărul de pensionari. Dacă avem, aşa cum s-a întâmplat la începutul anilor 2000, un număr mai mare de pensionari decât persoane active, înseamnă că presiunea pe buget e una foarte mare şi greu de suportat. Şi atunci provocarea este să determini oameni să intre în câmpul muncii, poate unii dintre ei pensionari, cu contracte de colaborare şi de muncă înregistrate, astfel încât să coexiste pensia cu activitatea în câmpul muncii. Atenţie, nu neapărat la stat. În economia privată, şi în alte ţări, pensionarii lucrează în continuare. Asta face ca populaţia activă să crească ca pondere, şi creşte şi nivelul de salarizare. Este modelul sănătos pentru a avea un sistem de pensii sustenabil care, pe fond, să ducă la creşterea puterii de cumpărare", a mai spus Raluca Turcan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu