Pensionarii militari vor să depună plângeri penale împotriva lui Boc, Igaș, Oprea şi Maior

tribunal
tribunal

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Retragere şi în Rezervă (SCMD) depune, joi, la Parchetul ICCJ plângeri penale împotriva lui Emil Boc, a miniştrilor Gabriel Oprea, Traian Igaş și a directorului SRI, George Maior, pentru nerespectarea legislaţiei şi a hotărârilor judecătoreşti privind pensiile.

Colonelul (r) Valeriu Pricină, vicepreşedintele SCMD, a declarat că plângerile penale care urmează a fi transmise parchetului reclamă "neaplicarea hotărârilor judecătoreşti privind recalcularea pensiilor precum şi neaplicarea normelor statului de drept".

Sindicatul invocă încălcarea Constituţiei, a legislaţiei europene, a dreptului la proprietate şi contestă poziţia oficială a Guvernului potrivit căreia hotărârile judecătoreşti care prevăd suspendarea hotărârii de guvern 735 sunt aplicabile numai reclamanţilor în dosar, informează Mediafax

Valeriu Pricină a mai declarat că, de asemenea, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Retragere şi în Rezervă pregăteşte iniţierea unui proces împotriva şefilor centrelor militare care au eliberat adeverinţele pe baza cărora au fost recalculate pensiile, deoarece acestea nu au fost emise de autorităţile competente, nu indică sursa veniturilor înscrise şi nu sunt semnate de organul financiar contabil.

Pricină a spus că sindicatul a primit "tone" de sesizări din partea pensionarilor militari care reclamă faptul că au primit pensii mult mai mici decât cele care li se cuveneau de drept.

"De altfel, cu excepţia câtorva plutonieri în cazul cărora calculaţiile iniţiale fuseseră greşite şi care au primit într-adevăr sume în plus, toţi pensionarii militari au primit mai puţin la pensie decât li se cuvenea", a spus vicepreședintele SCMD, contrazicând astfel Ministerul Apărării care a anunţat miercuri că nicio pensie sub 3.000 de lei nu va scădea după recalculare.

Citește și: MApN susține că pensiile militare sub 3.000 de lei de care beneficiază militarii cu carieră completă nu au fost diminuate

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel