Pensionarul care se bucură de o majorare după recalculare de... 6000 de lei! Încasează o pensie impresionantă

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Un pensionar va primi după recalculare o pensie mai mare cu 6.000 de lei.

VEZI ȘI: FACIAS: Casa Naționale de Pensii Publice și Arhivelor Naționale trebuie  să elimine taxele abuzive pentru eliberarea adeverințelor de vechime în muncă

Un pensionar sibian care a lucrat în mediul privat primeşte după recalculare o pensie mai mare cu aproape 6.000 de lei, transmite Agerpres. Aceasta este, de altfel, cea mai mare diferenţă în urma recalculării pensiilor din judeţul Sibiu, potrivit unui comunicat de presă al Casei Judeţene de Pensii.

"Cea mai mare diferenţă, din Judeţul Sibiu, ca urmarea a recalculării este de 5.930 lei. Pensia de care acesta a beneficiat este de 19.768 lei, iar după recalculare este de 25.698 lei. Cuantumurile menţionate sunt brute, iar pensia este cuvenită şi achitată în temeiul Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (deci stabilită pe baza contributivităţii), iar beneficiarul a lucrat în mediul privat", se arată în comunicatul de presă.

VEZI ȘI: Ce spun seniorii după recalculare. Cu cât le-au crescut pensiile / video

Câți pensionari din România au pensia majorată după recalculare



Pentru un număr de 83.560 (84,19 %) beneficiari, pensia a fost majorată. Dintre acestea, 64.691 aparţin de Casa Judeţeană de Pensii Sibiu şi au o creştere medie de 531 lei, iar 18.869 aparţin de Casa Locală de Pensii Mediaş şi au o creştere medie de 501 lei. Creşterea medie din judeţul Sibiu este de 524 lei, potrivit datelor comunicate de către Casa Judeţeană de Pensii.

"În urma recalculării, pentru un număr de 15.694 (15,81 %) beneficiari se va menţine cuantumul aflat în plată, întrucât pensia recalculată este mai mică sau egală cu pensia aflată în plată, iar în cazul în care sumele aflate în plată sunt mai favorabile decât cele rezultate din recalculare acestea se menţin în plată pană la data la care prin indexări sau majorări aplicate la cuantumul recalculat se va depăşi valoarea pensiei aflată în plată", se mai arată în comunicatul de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel