Munca în echipă, ingredientul secret pentru atragerea celor mai buni oameni într-o companie

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Munca în echipă este cel mai important ingredient pentru dezvoltare, consideră liderii executivi din România (Barometru).

Publicitate

Majoritatea liderilor executivi români consideră că munca în echipă sau camaraderia, calitatea membrilor echipei şi oportunităţile de avansare sunt cele mai importante ingrediente pentru atragerea celor mai buni oameni în organizaţia lor, reiese din rezultatele Barometrului Mazars C-Suite, publicat miercuri, transmite Agerpres.

La nivel internaţional, în ciuda instabilităţii economice, a preţului energiei în creştere şi a tensiunilor geopolitice, liderii sunt optimişti în ceea ce priveşte creşterea viitoare a companiilor lor: 86% au o perspectivă pozitivă (28% sunt foarte optimişti) pentru creştere în 2023. În acest sens, 89% dintre liderii C-suite din România au o perspectivă pozitivă de creştere în acest an, în timp ce mai mult de jumătate (57%) se declară încrezători că datele lor sunt "complet" protejate.

Potrivit sursei citate, transformarea digitală a companiei şi implementarea unei noi strategii de sustenabilitate sau chiar revizuită sunt principalele priorităţi strategice ale respondenţilor, în următorii trei-cinci ani. Totodată, opt din zece companii fie elaborează în prezent un raport de sustenabilitate, fie intenţionează să facă acest lucru.

Barometrul de specialitate relevă faptul că 93% dintre liderii români consideră că munca în echipă/camaraderia reprezintă principalul ingredient pentru atragerea talentelor, iar ierarhia continuă cu calitatea membrilor echipei (89%) şi oportunităţile de avansare (83%).

În plus, liderii chestionaţi sunt cei mai încrezători în gestionarea tehnologiile emergente (54% foarte încrezători) şi cel mai puţin încrezători în capacitatea de a face faţă instabilităţii geopolitice (23% foarte încrezători), preţurilor/penuriei de energie (27%), deficitului de resurse umane (32%) şi tendinţelor economice (33%), acestea fiind considerate, totodată, şi principalele obstacole în calea creşterii.
Mazars Confidence Index (procentul mediu de "foarte încrezător" în toate tendinţele) se află la 37%, într-o uşoară scădere faţă de barometrul precedent (44%), dar în creştere faţă de 2020 (32%).

Conform raportului, implementarea unei noi strategii de sustenabilitate sau chiar revizuită se află pe locul al doilea pe lista priorităţilor strategice ale liderilor C-suite pentru următorii trei-cinci ani, iar peste două treimi (68%) intenţionează să crească investiţiile în iniţiative de sustenabilitate în anul următor. În acest context, majoritatea companiilor (65%) elaborează un raport de sustenabilitate, însă recunosc faptul că urmărirea şi calitatea datelor reprezintă provocări, în timp ce puţin peste o treime (36%) se simt complet pregătiţi pentru noile cerinţe de raportare ESG.

Păstrarea oamenilor valoroşi în firmă este esenţială

În ceea ce priveşte resursa umană, un sfert dintre respondenţi susţin că o strategie nouă sau revizuită de atragere şi păstrare a oamenilor valoroşi reprezintă o prioritate strategică, iar aproape o treime (28%) au identificat imposibilitatea de a atrage o forţă de muncă calificată ca fiind un obstacol în calea dezvoltării propriilor companii.

Pe de altă parte, directorii executivi din România erau optimişti în ceea ce priveşte viitorul afacerilor lor, iar în cadrul cercetării din acest an, deşi recunosc provocările semnificative cu care se confruntă ţara noastră, dar şi întreaga lume, aceştia îşi menţin poziţia, 89% având o perspectivă pozitivă pentru viitor (14% sunt foarte optimişti, 14% sunt optimişti, iar 61% sunt uşor optimişti).

Întrebaţi care vor fi cele mai importante surse de creştere în 2023, liderii C-suite din ţara noastră au menţionat creşterea organică (43%), activitatea de M&A (36%) şi alianţele strategice/ joint ventures cu terţi (11%).

Priorităţi strategice

La capitolul priorităţi strategice pentru afacere, în următorii trei-cinci ani, executivii din România au ales introducerea unei noi categorii de produse sau servicii (36% - faţă de locul patru la nivel global), urmată îndeaproape de transformarea IT/ tehnologică a companiei lor (29%) şi implementarea unei noi strategii de sustenabilitate sau chiar revizuită (29%). La nivel global, primul loc este ocupat de transformarea IT/tehnologică a companiei.

Pe segmentul sustenabilităţii, 43% dintre respondenţi au bugetat, deja, costurile de implementare a unei astfel de strategii şi de raportare, în timp ce 29% intenţionează să facă acest lucru la următoarea revizuire a bugetului. În plus, majoritatea companiilor (46%) elaborează deja un raport de sustenabilitate, iar alte 36% intenţionează să o facă în următoarele 12 luni, ceea ce înseamnă că opt din zece companii fie elaborează în prezent un raport, fie intenţionează să o facă.

Referitor la gradul de pregătire pentru raportarea ESG, cercetarea Mazars arată că numai 14% dintre cei intervievaţi declară că sunt complet pregătiţi, iar 54% menţionează că sunt în mare parte pregătiţi.

Egalitatea de gen şi promovarea femeilor, o prioritate

Nu în ultimul rând, marea majoritate a liderilor (90%) afirmă că egalitatea de gen şi promovarea femeilor se află pe agenda de top a managementului organizaţiei lor - 43% consideră că aceasta se află în top trei priorităţi, iar 29% sunt de părere că se află în top cinci priorităţi.

"Pentru a avansa în acest sens, aproximativ jumătate dintre respondenţi (46%) susţin că au un program dedicat genului, egalităţii şi sexismului. Însă, în ciuda investiţiilor şi a angajamentului, nu există progrese reale în ceea ce priveşte echilibrul între femei şi bărbaţi la nivel de conducere. Numai 21% dintre lideri se pot lăuda cu peste 30% de femei în rândul celor mai importante persoane care iau decizii strategice", se precizează în raport.

Barometrul Mazars C-suite a fost conceput şi realizat de GQR Research, în colaborare cu Mazars, iar datele au fost adunate prin intermediul unui chestionar online, în perioada noiembrie - 14 decembrie 2022, de la un eşantion de 832 de respondenţi din 27 de ţări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel