Adrian Veștea, noul ministru al Dezvoltării, prezent la inaugurarea noului aeroport de la Brașov, a oferit mai multe informații legate de cursele care vor fi operate aici.
Publicitate
„Pentru Brașov, aeroportul înseamnă un vis împlinit. Brașovenii așteaptă de mai mult de 30 de ani realizarea unui astfel de obiectiv. Mă bucură faptul că am avut perseverența și am reușit să îl ducem la bun sfârșit. De altfel, Brașovul merită un astfel de obiectiv și am toată convingerea că va fi unul dintre aeroporturile rentabile ale României. Brașovul este pe locul 5 ca și contribuție la PIB-ul național, are 3,5% din PIB.
De asemenea, este cea mai importantă destinație turistică a României, iar din punct de vedere a infrastructurii de tip autostradă, Brașovul a fost vitregit. La Brașov nu ai posibilitatea să ajungi pe o infrastructură de tip autostradă, nici din București, nici din Vestul țării, nici din Moldova. Dar această nouă poartă de intrare în județul nostru va oferi o variantă alternativă pentru dezvoltarea economică și, în același timp, pentru dezvoltarea turistică a județului nostru”, a spus Adrian Veștea.
Întrebat dacă acest aeroport poate fi un punct de plecare, în condițiile în care Brașovul nu are autostrăzi, Adrian Veștea a răspuns:
„Poate fi un punct de plecare și o altă variantă alternativă este un proiect la care muncesc de o perioadă de timp. Știm cu toșii ce se întâmplă pe DN 1, în anumite zile și la orele de vârf. Varianta Brașov-Brădet-Valea Doftanei-Câmpina poate da șansa celor care ajung în județul nostru sau sunt în tranzit prin Brașov să aibă la dispoziție o variantă mult mai scurtă decât să piardă foarte multe ore în trafic pe Valea Prahovei. În același timp, ar trebui să ne pregătim pentru realizarea autostrăzii Brașov-Comarnic, în sensul că vor fi foarte multe zone de organizare de șantier, vor fi foarte multe blocaje, nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla atunci, dar îmi doresc să prindem momentul ordinului pentru începerea realizării acestui tronson de autostradă. De altfel, în urmă cu aproape 19 ani, în momentul în care am fost instalat ca primar la Râșnov, atunci au început exproprierile pentru autostrada Brașov-Comarnic. Din păcate, au trecut 19 ani, atât din viața mea, cât și din viața românilor, iar acest obiectiv nu s-a materializat. Fac parte din categoria tânără de oameni care au lucrat la infrastructură și îmi doresc ca aceste obiective să poată fi realizate”
„Sunt și companii, sunt agenții de turism care au charter în această perioadă, dar, în același timp, avem și companii aeriene comerciale care au zboruri regulate. Vom avea destinații atât în Germania, cât și în Belgia, în Spania și în Anglia. Avem două companii în acest moment. Suntem în discuție și cu alte companii, cred că a existat, o bună perioadă de timp, scepticism. Mulți credeau că nu o să ajungem în această etapă, că nu o să reușim să materializăm acest proiect și mulți așteaptă să vadă modul în care derulăm acest proiect.
Mai mult decât atât, Brașovul, spre deosebire de alte aeroporturi din România sau din Europa de Est, a venit cu o soluție inovatoare, în această situație de criză a controlorilor de trafic aerian. Suntem dirijați printr-un sistem inteligent de la Arad, care conferă mult mai multă siguranță. Practic avem foarte multe camere instalate pe aeroport, sunt senzori care ajută la detectarea tuturor situațiilor care ar putea crea probleme în timpul decolării sau aterizării. Avem camere mobile care se pot mișca în funcție de o anumită situație. Putem spune, de asemenea, că atât terminalul, cât și echipamentul din interiorul terminalului sunt gândite și adaptate la ziua de astăzi. Avem fluxuri care sunt foarte bune și agreate de toate instituțiile care vor funcționa în interiorul aeroportului”, a continuat Adrian Veștea.
„Aeroportul din Brașov poate acomoda până la 1.200.000 de pasageri și, de asemenea, avem și echipamente de securitate de ultimă generație. În momentul în care veți ajunge la Brașov, fără a fi lipsit de modestie, veți vedea că este unul dintre aeroporturile frumoase pe care le are România și de asta ar trebui să fim mândri cu toții”, a mai declarat Adrian Veștea.
Întrebat cum se va putea ajunge în Brașov, de la aeroportul localizat în Ghimbav, acesta a răspuns:
„Vor fi curse regulate care vor porni din gara mare. Regia Autonomă de Transport Brașov va asigura acest lucru și, în felul acesta putem să asigurăm transportul pasagerilor atât pe cale ferată, în gara mare, cât și a celor care se află în interiorul municipiului Brașov. Practic, se va ocoli aproape tot orașul pentru a ajunge la aeroport”.
Puteți vedea imagini cu noul aeroport aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu