Pentru ce funcție va candida Ioan Rus la Congresul PSD

rus_psd
rus_psd

Ioan Rus, fost vicepreşedinte al PSD, până în iulie 2008, își dorește să revină în vârful politicii. Potrivit șefului PSD Cluj, Remus Lăpuşan, fostul ministru de Interne Ioan Rus va candida pentru o funcţie de vicepreşedinte al partidului la Congresul care va fi organizat în aprilie.

"Cei peste 500 de delegaţi la Conferinţa Judeţeană a PSD Cluj au votat în unanimitate o rezoluţie de susţinere a lui Ioan Rus ca vicepreşedinte al PSD pe Regiunea de Nord-Vest la Congresul din aprilie. Am vorbit cu liderii filialelor judeţene ale PSD din cele şase judeţe ale Regiunii de Nord-Vest şi toţi au spus că îl vor susţine pe Ioan Rus, care a acceptat această candidatură", a declarat, joi, Remus Lăpuşan, însă fostul ministru de Interne a refuzat să facă declarații, scrie realitatea.net.

Din iulie 2008, când Ioan Rus a demisionat din funcția de vicepreședinte al PSD, fostul ministru de Interne în perioada 2000-2004 în Guvernul Năstase a rămas un simplu membru al partidului.

Congresul PSD va avea loc în 18 şi 19 aprilie la Bucureşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel