Pentru ce ia Nicușor Dan 300.000.000 de euro de la Banca de Investiții. Se întâmplă în ședința cu referendumul

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, este inițiatorul unui proiect care contractează 300.000.000 de euro de la Banca Europeană de Investiții.

Ședința din 21 octombrie nu este doar despre mult invocatul referendum inițiat de Nicușor Dan după ”bătălia” de la planșeul Unirii cu primarul Sectorului 4, Daniel Băluță. Pe ordinea de zi sunt multe alte proiecte care sunt trecute cu vederea, cum ar fi un împrumut de 300.000.000 de euro!

Citește mai multe despre referendum aici: Nicușor Dan vrea referendum de alegeri, pentru puteri sporite. Ce întrebări are pentru bucureșteni

La punctul 8 se află proiectul ”de hotărâre privind aprobarea contractării unei/unor finanțări rambursabile externe în valoare de până la 300.000.000 euro, pentru finanțarea și/sau cofinanțarea obiectivelor de investiții de interes local ce vor beneficia de fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană în domeniul sistemului de termoficare, precum și în domeniul mobilității și modernizării transportului public de suprafață”.

Inițiatorul este Nicușor Dan, iar comisiile implicate sunt: 

- Comisia economică, buget, finanțe și credite externe

- Comisia de transport și mobilitate urbană

- Comisia juridică și de disciplină

300.000.000 de euro de la Banca Europeană de Investiții

Consiliul General al municipiului București hotărăște la Articolul 1 din documentul aferent proiectului de hotărâre că ”se aprobă contractarea și/sau garantarea unei/unor finanțări rambursabile externe în valoare totală de până la 300.000.000 euro, de la Banca Europeană de Investiții (BEI), cu o perioadă de maturitate de până la 27 ani, cu o perioadă de grație de până la 5 ani, în conformitate cu termenii indicativi ai acestor finanțări rambursabile externe, comunicați de Banca Europeana de Investiții în cadrul Ofertei Indicative de Finanțare”.

Articolul 3 îl împuternicește pe Nicușor Dan ”să negocieze și să semneze, în numele și pe seama Municipiului București, termenii si condițiile finanțării rambursabile și ale garanțiilor aferente, precum și orice alte modificări îi completări convenite de către parțile contractante și orice alte acte, documente, notificări sau cereri a căror semnare poate deveni necesară în legătură cu autorizarea, încheierea, punerea în executare și derularea contractelor de finanțare rambursabilă și a acordurilor de garantare”.

În documentul hotărârii se mai menționează la Articolul 4, Alineatul 1, că municipiul București va garanta finanțările rambursabile prevăzute la Articolul 1 cu veniturile proprii ale bugetului local al municipiului București, ”precum și cu ipotecă asupra conturilor bancare și de trezorerie ale municipiului București, iar garanțiile astfel acordate vor fi constituite în conformitate cu legislația în vigoare”.

”Serviciul datoriei publice locale nu reprezinta obligații sau răspunderi ale Guvernului României”, se precizează la Alineatul 2 al Articolul 4.

Unde ajung banii? Anexa 1 reprezintă un tabel cu ”lista de investiții publice de interes local”. Vă atașăm mai jos capturi de ecran cu tabelul.

Capturi de ecran: doc.pmb.ro

Citește și:

Adevărata miză: Ce ascunde referendumul lui Nicușor Dan. Marea bătălie cu el arbitru

PSD, decizie privind referendumul propus de Nicușor Dan. Ciolacu ar mai putea propune încă o întrebare

Nicușor Dan caută sprijinul PNL-ului pentru referendumuri / Update: Răspunsul lui Ciucă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel