Pentru prima dată în istoria înregistrărilor, mai mulți oameni din Statele Unite fumează marijuana în loc de țigări cu nicotină, arată un nou sondaj Gallup.
Sondajul arată că doar 11% dintre adulții din SUA spun că fumează țigări clasice, în prezent, comparativ cu 45% în același sondaj din anii 1950.
Pe de altă parte, consumul de marijuana a crescut general pe valul de legalizare în multe state din SUA. Șaisprezece la sută dintre americanii din sondaj au indicat că fumează marijuana, iar 48% care spun că au încercat-o de-a lungul vieții, notează CBS.
În 2019, 83% dintre respondenți au considerat că fumatul este „foarte dăunător” pentru adulți, iar alți 14% au spus că este „oarecum dăunător”. În 2013, peste nouă din 10 respondenți au declarat că fumatul a provocat cancer și 91% dintre fumătorii chestionați în 2015 au spus că și-ar fi dorit să nu fi început niciodată să fumeze.
Dr. Cătălina Trifan, medic primar medicină internă, șef al Secției Medicină Internă la Spitalul Clinic SANADOR, a vorbit, în cadrul interviul acordat DCNews și DCMedical, despre riscul dat de fumat. Aceasta a subliniat că de fiecare dată pacientul fumător este analizat în funcție de anumite criterii.
Astfel, riscul unui fumător este cu mult mai mare decât dacă n-ar fuma, indiferent că este obez, că este dislipidemic, că are diabet sau hipertensiune: ”Dacă ești fumător, aceste lucruri sunt exponențiale”, spune dr. Trifan.
”Există un indice care se calculează în funcție de numărul de pachete de țigări pe care le pacientul îl fumează. Acest indice poartă numele de pachete/an. Să presupunem că un pacient fumează un pachet pe zi, de 20 de ani. Acest indice reprezintă 20 pachete/an. Se consideră că dacă el depășește 25 pachete/an are un risc enorm de a face cancer pulmonar și ar trebui să renunțe. Dacă el fumează 2 pachete pe zi, de 20 de ani, indicele este mult mai mare, de 40 pachete/an” a explicat dr. Cătălina Trifan.
Medicul a explicat că acest indice nu se raportează la înălțimea, kilogramele sau alte aspecte de statură ale pacientului. ”Este legat strict de cât timp fumează și cât fumează. Dacă pacientul reduce numărul de țigări, există deja un beneficiu, dacă el renunță la fumat, deja beneficiul este major” spune dr. Cătălina Trifan.
Deși pe piață sunt medicamente care ajută fumătorii să renunțe la acest viciu, dr. Trifan subliniază că cel mai important lucru este ca fumătorul să-și dorească să renunțe.
Pacienții care se lasă de fumat ar putea avea temporar afectate capacitățile de zi cu zi, să aibă un disconfort în concentrare, condus, etc., dar dr. Cătălina Trifan subliniază că: ”Gândindu-ne la beneficiul pe termen lung, gândindu-ne la o persoană care este tânără/ relativ tânără și care ar putea să moară de un cancer pulmonar sau de un infarct miocardic acut, fulminant, și punând în balanță aceste lucruri cu o perioadă tranzitorie în care el are o greață sau un disconfort, lucrurile sunt incomparabile ca și beneficiu, cu condiția să vrea. Toate aceste lucruri sunt tranzitorii”.
Anterior, în cadrul emisiunii, dr. Trifan a mai spus că ”un pacient care renunță la fumat, după aproximativ 2-3 ani, este la același risc cardiovascular cu o persoană care nu a fumat niciodată, renunțarea la fumat este unul dintre cele mai importante lucruri din toți factorii de risc, care are un beneficiu foarte mare și care este important să se întâmple oricând” inclusiv pentru pacienții care spun ”am fumat toată viața, nu are rost să mă mai las acum”. ”Nici vorbă” reacționează tranșant dr. Trifan, care subliniază: ”Oricând se va lăsa de fumat, va avea un beneficiu de pe urma acestei decizii”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News