După doi ani de la căsătoria civilă, Pepe și Yasmine s-au hotărât să-și unească destinele și în fața lui Dumnezeu.
Pepe și partenera sa, Yasmine, se pregătesc pentru mult așteptata ceremonie religioasă programată pentru 7 iunie, dată cu o semnificație deosebită, deoarece coincide cu ziua de naștere a fiului lor, Pepe Jr. Mai sunt doar câteva săptămâni până la marele eveniment, așa că pregătirile sunt în toi. Artistul spune că secretul unei petreceri reușite este atmosfera de bucurie, faptul că omul vine fără să se simtă presat că are obligații financiare de onorat ori să se aștepte ca totul să fie perfect.
„Se întâmplă lucruri în viața unor oameni, de obicei, așa cum merită. Ne pregătim, mai avem puțin până la nuntă. Am ales ca dată fixă ziua fiului nostru. Știți de ce ies bine petrecerile organizate de mine? Vin doar oameni care se bucură. Cel puțin, la fiecare petrecere, am mai învățat câte ceva, și acum, este vorba despre dragostea noastră și am renunțat la tot ce înseamnă obligații,” a declarat Pepe, potrivit Avantaje.
Pepe a subliniat că nu dorește să se simtă obligat să participe la alte nunți în viitor, așa că doar prietenii apropiați vor fi așteptați la acest eveniment special. Nunta va avea loc în natură, într-un decor elegant amplasat în apropierea unui lac.
Petrecerea va avea loc la un restaurant ce dispune și de o piscină. Pepe și Yasmine nu vor ținute sofisticate, preferând să se îmbrace simplu, în ton cu atmosfera relaxată a ceremoniei „Va fi o petrecere restrânsă, fără presă. Va fi un timp dedicat nouă, în care să ne bucurăm și să nu stau să răspund la mesaje, să răspund pe rețelele de socializare sau să dau interviuri. Vreau să mă bucur de acea zi foarte mult, pentru că așa ne-am dorit, așa am visat,” a mai spus Pepe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu