PERCHEZIȚII în București și 10 județe. Spălare de bani, evaziune fiscală

Percheziții
Percheziții

Percheziții de amploare au loc în această dimineață. Polițiștii din cadrul IPJ Argeș efectuează nu mai puțin de 36 de percheziții domiciale. 

Potrivit unui comunicat de presă remis de IPJ Argeş, percheziţiile se desfăşoară sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IGPR şi sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, în judeţele Argeş, Prahova, Giurgiu, Sibiu, Iași, Ialomiţa, Bacău, Vaslui, Arad şi Vâlcea şi în municipiul Bucureşti.

[citeste si]

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2012 - 2015, cei vizaţi, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, ar fi dezvoltat un circuit evazionist prin înregistrarea în contabilitate de achiziţii fictive de mărfuri de la furnizori. Aceştia din urmă, pentru a justifica livrările efectuate, ar fi declarat organelor fiscale achiziţii de la societăţi comerciale de tip fantomă. Prejudiciul adus bugetului consolidat al statului se ridică la peste 2.175.000 de lei. Zece persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş pentru audieri, mai arată sursa citată. Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel