Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice efectuează marţi 32 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Giurgiu într-un dosar privind atribuirea ilegală a unor contracte de achiziţii publice de către reprezentanţilor unei instituţii de învăţământ superior din Bucureşti.
Descinderi ale poliştilor au avut loc şi la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", potrivit unor surse din cadrul anchetei, citate de România TV. Şase persoane urmează să fie aduse la audieri.
Zeci de poliţişti de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IGPR şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti efectuează 32 de percheziţii pe raza judeţelor Prahova, Dâmboviţa şi Giurgiu şi în municipiul Bucureşti. La activităţi participă şi poliţişti de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi de la Institutul Naţional de Criminalistică, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Percheziţiile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce vizează reprezentanţi ai unei instituţii de învăţământ superior, din Bucureşti, bănuiţi că ar fi comis ilegalităţi cu ocazia atribuirii de contracte de achiziţii publice.
Din cercetări a reieşit că reprezentanţii instituţiei de învăţământ ar fi atribuit contracte de achiziţii publice prin încredinţare directă ori prin procedura simplificată de cerere de oferte, aceloraşi operatori economici, aflaţi în cercurile lor de interese. Astfel, achiziţiile publice ar fi fost atribuite fără concurenţă şi transparenţă şi fără a fi respectat principiul eficienţei utilizării fondurilor alocate şi cel al tratamentului egal între operatorii economici.
Pe numele a şase persoane au fost emise mandate de aducere şi vor fi conduse la audieri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu