Percheziții masive în București și trei județe: CFR Marfă și CFR Călători, vizate

mascati-descinderi1-600x399
mascati-descinderi1-600x399

Procurorii DNA fac marți dimineață percheziții în 22 de locații din București, Ilfov, Cluj și Galați, într-o cauză ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2012 - 2014.

UPDATE: Potrivit surselor presei, acțiunile procurorilor vizează sediile CFR Marfă și CFR Călători. Conform Digi24, DNA anchetează suspiciuni de luare și dare de mită, spălare de bani și trafic de influență. Sunt vizați oameni din conducerea CFR Marfă și CFR Călători, spun surse judiciare.

Aceștia ar fi avut diverse beneficii de la oameni de afaceri din Cluj Napoca, în schimbul unor contracte cu societățile de stat. Potrivit anchetatorilor, este vorba de contracte de prestări servicii, inclusiv unele care nici măcar nu puteau fi îndeplinite. Astfel, ar fi fost decontate sume importante de bani pentru servicii care nu au fost prestate niciodată, iar procurorii spun că au acte pentru a dovedi aceste lucruri. Suspecții vor fi duși la DNA Cluj Napoca pentru a fi audiați.

Potrivit DNA, în cursul dimineții de 28 octombrie 2014, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 locații situate în mun. București și în județele Cluj, Ilfov, Galați, din care două la sediile unor instituții publice iar restul la sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Vom reveni cu detalii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel