Percheziții Mehedinți, Dolj, București, la suspecți de furturi din locuințe și înșelătorie

Poliţiştii din Mehedinţi efectuează luni opt percheziţii, în judeţele Mehedinţi şi Dolj, precum şi în municipiului Bucureşti, la suspecţi de infracţiuni contra patrimoniului.

"La data de 5 martie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, cu sprijinul poliţiştilor din Bucureşti şi Dolj, efectuează 8 percheziţii, în judeţele Mehedinţi şi Dolj, precum şi în municipiul Bucureşti, la locuinţele unor persoane bănuite de furturi din locuinţe şi înşelăciune. Din cercetări a rezultat că, începând cu anul 2016, cei în cauză ar fi sustras bani şi bijuterii din locuinţele mai multor persoane prin metoda 'împrietenirii'. De asemenea, ar fi indus şi menţinut în eroare o persoană căreia i-au oferit spre vânzare o statuie presupusă a fi din aur", reiese dintr-un comunicat de presă transmis de IGPR.

Zece persoane, la audieri

Conform acestuia, zece persoane vor fi conduse la sediul poliţiei, pentru audieri. De asemenea, vor fi puse în aplicare două mandate de aducere cu însoţitor pe raza judeţelor Mehedinţi şi Argeş. 

Până în prezent, prejudiciul cauzat a fost estimat la aproximativ 50.000 de lei, potrivit Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel