Trei persoane au fost reţinute de procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DIICOT într-un dosar privind prejudicierea unui spital cu 4 milioane de lei, urmând să fie prezentate vineri în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit unor surse judiciare, unitatea medicală prejudiciată este Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti.
Şase percheziţii domiciliare ale procurorilor DIICOT şi ofiţerilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti au avut loc în acest dosar, joi, în municipiul Piteşti şi în oraşul Ştefăneşti.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, în dosar există indicii că, începând cu luna noiembrie 2012, trei persoane fizice şi o societate comercială au constituit un grup infracţional organizat, ce a funcţionat până la sfârşitul lunii martie 2017, în scopul delapidării cu consecinţe deosebit de grave a unei unităţi medicale.
"Doi dintre membri şi societatea comercială au avut rolul de a pune la dispoziţie contul deschis de această societate la trezorerie pentru transferarea sumelor de bani delapidate, ce urmau să fie retrase ulterior din conturile bancare ale societăţii de către cele două persoane - administratorii în drept şi în fapt ai societăţii comerciale. Cel de-al treilea membru al grupului infracţional organizat, economist în cadrul Serviciului de contabilitate al spitalului, a avut rolul de a completa şi de a determina persoanele responsabile din cadrul spitalului să semneze fără vinovăţie ordine de plată cu denumirea unor societăţi comerciale care au calitatea de furnizori ai spitalului şi codul de identificare fiscală şi contul IBAN al societăţii comerciale controlate de grupul infracţional", se precizează în comunicat.
70 de ordine de plată
Conform aceleiaşi surse, din cercetări a rezultat că economistul a completat 70 de ordine de plată cu denumirea unor societăţi comerciale furnizoare ale spitalului şi cu codul de identificare fiscală şi numărul de cont ce aparţin societăţii celorlalţi membri ai grupului infracţional. El a determinat persoanele din cadrul spitalului ce aveau atribuţii în semnarea ordinelor de plată să semneze fără vinovăţie cele 70 de documente în baza cărora a fost transferată suma totală de 3.988.688 de lei din contul deschis la trezorerie de către spital în contul societăţii membrilor grupului infracţional.
Imediat după ce sumele respective au fost transferate în contul firmei controlate de grupare, banii au fost retraşi în numerar de către membrii grupării.
Procurorii DIICOT efectuează, faţă de cele trei persoane şi faţă de societatea comercială, cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.
În acelaşi dosar se efectuează urmărirea penală "in rem" pentru săvârşirea infracţiunii de perturbare a funcţionării sistemelor informatice, care a constat în faptul că documentele întocmite în fals şi datele din acestea au fost introduse în sistemul electronic de evidenţe contabile a spitalului, ceea ce a dus la alterarea în mod grav a evidenţelor şi rezultatelor financiare ale unităţii spitaliceşti.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu