Mai multe percheziții s-au efectuat astăzi la persoane bănuite că ar fi obținut, în mod ilegal, indemnizații de sprijin pe durata stării de urgență. S-ar fi solicitat, în baza unor venituri declarate fictiv, și acordarea unor indemnizații pentru creștere a copilului.
Marți dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au efectuat 14 percheziții domiciliare, în județul Prahova, la domiciliile unor persoane bănuite de înșelăciune și fals în declarații, anunță IGPR.
"Din cercetări a reieșit că persoanele bănuite ar fi obținut, în mod ilegal, bani de la bugetul de stat, cu titlu de indemnizație de sprijin, pe durata stării de urgență instituită în contextul pandemiei cu SARS-CoV-2. Totodată, ar fi solicitat acordarea unor indemnizații pentru creștere a copilului, în baza unor venituri declarate fictiv.
Prejudiciul cauzat este de peste 26.000 de lei. De asemenea, prin acțiunile desfășurate în această dimineață, ar fi împiedicat obținerea frauduloasă a unei alte sume, de aproximativ 1.600.000 de lei.
Polițiștii vor pune în executare 16 mandate de aducere.", arată un comunicat de presă.
La finele lunii septembrie a.c., două femei în vârstă de 64, respectiv 55 de ani, au fost reținute, fiind acuzate că ar fi angajat în mod fictiv 30 de persoane care au obţinut în mod fraudulos indemnizaţii pentru creşterea copilului.
Pe 22 septembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în municipiul Suceava și comuna Adâncata, din județul Suceava, pentru documentarea activității infracționale a 32 de persoane bănuite de fals și înșelăciune, prin angajări fictive de personal, arăta Poliția Română într-un comunicat, citând IPJ Suceava.
'În baza actelor de cercetare penală efectuate, s-a reușit documentarea activității infracționale a unei femei, de 64 de ani, din municipiul Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune în formă continuată, participație improprie la fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată și a unei alte femei, de 55 de ani, din comuna Adâncata, județul Suceava, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată (30 de acte materiale).
De asemenea, a fost documentată activitatea infracțională a altor 30 de persoane, cu vârste între 25 și 41 de ani, din județele Suceava, Neamț, Iași și Botoșani, bănuite de înșelăciune și uz de fals.', preciza Poliția Română. (Citește mai mult AICI.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu