Percheziţii de amploare într-un dosar de trafic de droguri

Procurorii Serviciului Teritorial Oradea al DIICOT, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, au efectuat, joi dimineaţă, zece percheziţii domiciliare pe raza judeţului Bihor, într-un dosar de trafic de droguri. 

Potrivit unui comunicat de presă transmis de DIICOT, percheziţiile s-au desfăşurat la domiciliile şi reşedinţele membrilor unei grupări infracţionale, cu vârste cuprinse între 15 şi 72 de ani, suspectaţi de săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

'Cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare s-au descoperit însemnate cantităţi de materie vegetală psihoactivă, ambalată atât în doze destinate vânzării către consumatorii finali, cât şi în pungi destinate aprovizionării dealerilor ce acţionau la nivel de vânzare către consumatori, substanţă sub formă de cristale (pentru prizat), pastile ecstasy şi sume de bani provenite din această activitate infracţională. De asemenea, au fost descoperite recipise care dovedesc achiziţionarea de bitcoin, cu care se achiziţionau de pe internet psihoactivele', se precizează în comunicatul DIICOT .

Anchetatorii au descoperit şi ridicat 234 de grame de materie vegetală psihoactivă, 33 de doze conţinând materie vegetală psihoactivă, 26 de pastile extasy şi suma de 1.480 de lei provenită din activitatea infracţională. În urma percheziţiilor, 13 persoane vor fi conduse duse la sediul din Oradea al DIICOT pentru audieri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel