Percheziţii DNA în 11 locaţii. Instituţii publice VIZATE

UPDATE: Perchezițiile sunt la șeful Poției Rutiere Teleorman și la un procuror pentru fapte de corupție.


Procurorii DNA efectuează miercuri percheziţii în 11 locaţii situate în judeţul Teleorman, din care trei sunt sediile unor instituţii publice, într-un dosar de fapte de corupţie comise în 2015.

'Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în anul 2015.

În 18 noiembrie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 11 locaţii situate în judeţul Teleorman, din care trei sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice', se arată într-un comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel