Poliţiştii efectuează, joi dimineaţă, opt percheziţii în Bucureşti, într-un dosar penal în care mai multe persoane sunt bănuite că ar fi sustras peşte dintr-un lac privat şi apoi l-ar fi comercializat, fără respectarea cerinţelor privind siguranţa alimentelor.
'La data de 16 ianuarie, poliţiştii Direcţiei de Ordine Publică din IGPR, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Serviciului de Poliţie Delta Dunării efectuează opt percheziţii în Capitală, într-un dosar penal care vizează comercializarea de peşte, fără respectarea cerinţelor privind siguranţa alimentelor', informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Potrivit anchetatorilor, din 2019 şi până în prezent, mai multe persoane din Bucureşti ar fi sustras, în mod frecvent, peşte dintr-un lac proprietate privată, prin folosirea unor unelte de pescuit interzise de lege la deţinere. Peştele ar fi fost depozitat, transportat şi comercializat, fără documente legale şi fără respectarea condiţiilor sanitar-veterinare şi de siguranţă a alimentelor, către diverse societăţi sau pieţe agroalimentare din Bucureşti şi către populaţie.
'Peştele provenit din astfel de surse nu respectă cerinţele minimale impuse de legislaţia europeană şi română cu privire la siguranţa alimentelor (lipsa autorizaţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor pentru depozitarea, transportul şi comercializarea peştelui), reprezentând un pericol pentru sănătatea umană', arată sursa citată. Cei în cauză sunt bănuiţi că ar fi depozitat peştele o perioadă lungă în autovehicule şi l-ar fi transportat fără autorizaţie sanitar-veterinară. Persoanele vizate vor fi conduse la parchet pentru audieri.
Activităţile se derulează sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de comercializare de produse alterate, furt calificat, deţinere, transport şi comercializarea fără documente legale a peştelui, precum şi producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament. În cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News