Percheziţii în Capitală pentru prinderea membrilor clanului "Metin"

diicot
diicot

Poliţiştii fac şase percheziţii, luni dimineaţă, în Capitală, pentru prinderea membrilor clanului "Metin", cunoscuţi ca fiind foarte violenţi şi care recent au fost implicaţi într-un conflict în care s-au folosit şi pistoale cu bile din cauciuc.

Ancheta în acest caz este desfăşurată de Poliţia Capitalei, sub coordonarea Parchetului Tribunalului Bucureşti, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, scrie Mediafax.

Poliţiştii urmăresc punerea în aplicare a şapte mandate de aducere care îi vizează pe membrii clanului "Metin", a precizat Diana Sarca.

Cei şapte bărbaţi căutaţi de poliţişti au fost implicați într-un scandal, de Sfânta Maria, în Sectorul 4, când în timpul conflictului s-au folosit şi pistoale cu bile din cauciuc.

Membrii grupării "Metin" sunt cunoscuţi în lumea interlopă ca fiind extrem de violenţi şi periculoşi.

Conducerea Poliţiei Capitalei şi-a reafirmat, cu această ocazie, toleranţa zero faţă de cei care tulbură ordinea şi liniştea publică şi a subliniat că, deşi nu toate incidentele pot fi prevenite, reacţia autorităţilor va fi întotdeauna promptă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel