Mascații au intervenit în Dâmbovița pentru recuperarea a 140 de anvelope furate de doi bărbați dintr-un camion.
În această dimineață, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul celor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au efectuat două percheziții pe raza județului Dâmbovița, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de "furt calificat".
”Din cercetări a reieșit faptul că la data de 12 septembrie 2020, cei doi bărbați, în complicitate, ar fi sustras dintr-un autocamion 140 de anvelope, în timp ce erau transportate de la societatea producătoare, în vederea exportului”, se arată într-un comunicat de presă.
În urma perchezițiilor, polițiștii au găsit cele 140 de anvelope, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
Cei doi bărbați, de 44 și 47 de ani, urmează a fi conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News