Poliţiştii de investigaţii criminale din Ploieşti efectuează, miercuri, cinci percheziţii la persoane bănuite de săvârşirea de infracţiuni de tâlhărie şi furt, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova.
Conform sursei citate, cinci mandate de aducere urmează să fie puse în aplicare. 'Din cercetări au rezultat indicii că, de la începutul acestui an, persoanele bănuite ar fi acţionat pe timpul zilei, urmărind pe stradă victimele (de regulă vârstnici sau minori), cărora le-ar fi sustras bunuri aflate asupra lor (genţi, telefoane mobile, bijuterii etc.).
De asemenea, se pare că aceştia ar fi sustras şi un autovehicul lăsat neasigurat, pe care, după ce l-ar fi condus câţiva metri, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, au intrat în coliziune cu un stâlp şi l-au abandonat', au precizat reprezentanţii IPJ Prahova. Activităţile se desfăşoară cu suportul tehnic al Direcţiei de Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române. La percheziţii participă şi jandarmi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu