La această oră, polițiștii români, precum și cei din Italia, Spania, Franța și Ungaria pun în aplicare peste 150 de mandate de percheziție domiciliară, în vederea documentării activității infracționale a unui grup organizat, care se ocupa cu activități ilegale din domeniul pescuitului, achiziției, transportului și comercializării peștelui impropriu consumului.
În România, polițiștii pun în aplicare 115 astfel de mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului București și a județelor Constanța, Călărași, Dâmbovița, Argeș, Ilfov, Tulcea, Prahova, Brașov, Brăila, Buzău, Vâlcea, Giurgiu și Maramureș. Alături de ei sunt și reprezentanți ai Poliției Naționale din Spania.
La rândul lor, polițiștii români participă la acțiunile similare care au loc pe teritoriul Italiei, Spaniei, Franței și Ungariei.
Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și, având în vedere complexitatea cauzei, precum și caracterul transfrontalier, cazul a fost deschis la nivelul EUROJUST, fiind efectuate anchete în Italia, Spania, Franța, Ungaria și Portugalia, coordonate direct de EUROJUST și EUROPOL.
Gruparea, formată din sute de persoane (români, francezi, italieni și maghiari), ar fi creat un adevărat mecanism pentru procurarea ilegală a peștelui, din afara țării, pentru transportul acestuia și, ulterior, pentru comercializarea lui în România.
Ea nu funcționa după un sistem piramidal ci, dimpotrivă, acționa pe mai multe paliere, la nivelul cărora erau constituite grupuri distincte, în funcție de obiectul de activitate (braconaj piscicol / transport marfă / comercializare etc.).
Produsele piscicole erau obținute din apele teritoriale ale Italiei, Spaniei și Franței, unde pescuitul era interzis, peștele din acele zone fiind impropriu consumului.
Ulterior, cantitatea rezultată în urma braconajului piscicol era depozitată și transportată fără a avea autorizație sanitar-veterinară, așa cum impune legislația europeană și română în domeniu.
Aducerea în România a peștelui s-ar fi realizat prin folosirea unor documente falsificate, membrii grupării efectuând achiziții intracomunitare, prin intermediul unor societăți românești cu obiect de activitate în domeniul comercializării produselor piscicole, special înființate pentru a servi activității infracționale.
În urma cooperării internaționale dintre Poliția Română cu autoritățile polițienești din Spania, Ungaria, Franța, Italia și Portugalia, a fost documentată activitatea grupării infracționale, iar toate informațiile existente s-au valorificat prin blocarea accesului pe piața românească a 30 de tone de pește, impropriu consumului, a cărui valoare s-ar fi ridicat la aproximativ 600.000 de lei.
Cu sprijinul Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a fost distrusă întreaga cantitate de pește confiscată.
În cauză, a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, comercializare de produse alterate, evaziune fiscală, precum și deținere, transport și comercializarea fără documente legale a peștelui.
Menționăm că documentarea activității infracționale s-a desfășurat de către polițiști din cadrul Direcției de Ordine Publică, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., Inspectoratului de Poliție Județean Arad, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, Autorității Naționale Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor și Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul A.N.A.F.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News