Percheziţii într-un dosar de camătă şi înşelăciune. Fiul temutului interlop Austrianu este vizat

Sursa Foto: Poliția Română
Sursa Foto: Poliția Română

Marți dimineață, oamenii legii din Ploiești au desfășurat patru percheziții la indivizi suspectați de camătă, fraudă și conducerea unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce, într-un dosar ce îl implică, printre alții, pe fiul celebrului interlop ploieștean, Austrianu.

"În fapt, în perioada decembrie 2023- septembrie 2024, doi dintre bănuiţi ar fi oferit bani cu dobândă mai multor persoane din municipiul Ploieşti, fără a fi autorizaţi în acest sens, ajutaţi fiind de alte două persoane, fiind creat astfel un prejudiciu de aproximativ 30.000 de euro. De asemenea, unul dintre bănuiţi, ar fi condus, în cursul anului 2024, un autoturism pe drumurile publice din municipiul Ploieşti, având dreptul de a conduce suspendat. Totodată, o altă persoană implicată ar fi comis infracţiuni de înşelăciune prin modul de operare ghicitul", informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

Sandu Cosmin, fiul cunoscutului interlop ploieştean Austrianu, vizat

Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că cei bănuiţi de camătă sunt Sandu Cosmin, fiul cunoscutului interlop ploieştean Austrianu, şi concubina acestuia.

La sediul unităţii de poliţie au fost duse cinci persoane, în vederea audierii.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Activitatea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Matei Basarab Ploieşti, susține Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel