Percheziții într-un dosar de trafic de droguri. Doi bărbați au fost arestați

Foto cu caracter ilustrativ / Imagine de fsHH de la Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ / Imagine de fsHH de la Pixabay

Doi bărbați au fost arestați, iar concubinele lor reținute, în urma unor percheziții desfășurate în Botoșani și Suceava, într-un dosar de trafic de droguri.

Patru persoane au fost reținute pentru 24 de ore, în urma unor percheziții coordonate de Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate și Biroul Teritorial al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) din Botoșani, într-un dosar de trafic de droguri. Doi dintre suspecți au fost arestați preventiv, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), agentul Delia Nenișcu, conform stiri.botosani.ro.

Descinderile au vizat locuințele celor doi bărbați și ale celor două concubine ale acestora, care au calitatea de complice, ei având vârste cuprinse între 30 și 40 de ani. În timpul perchezițiilor, desfășurate în perioada 30-31 martie a.c., au fost ridicate șase telefoane mobile, substanțe vegetale susceptibile a fi cannabis, substanțe psihoactive, bani, două laptopuri și trei cântare de precizie.

Drogurile și substanțele psihoactive ar fi introduse în țară, preluate prin persoane interpuse și ridicate de la firme de coletărie 

„Din cercetări a reieșit că, începând cu luna ianuarie 2021, doi bărbați, sprijiniți de două femei, ar fi desfășurat activități de procurare și vânzare de droguri de risc și substanțe psihoactive, fără drept. Drogurile și substanțele psihoactive ar fi fost cumpărate din străinătate, iar, după ce ar fi fost introduse în țară, ar fi fost preluate prin persoane interpuse și ridicate de la firme de coletărie”, explică Delia Nenișcu.

În cursul zilei de miercuri, polițiștii de Combatere a Crimei Organizate din Botoșani și Suceava, sub coordonarea procurorului de caz, au executat două acțiuni de prindere în flagrant delict, în ambele județe.

Ulterior reținerii celor patru suspecți, bărbații au fost arestați preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile, ca urmare a unei sentințe emise de Tribunalul din Botoșani.

„Pe parcursul întregului procesul penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, subliniază purtătorul de cuvânt al IPJ.

Vezi FOTO pe stiri.botosani.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel