În urma a patru percheziții efectuate în Argeș, au fost depistate 3 persoane bănuite că ar fi obținut câștiguri ilicite prin introducerea de date informatice false pe site-urile unor instituții financiare nebancare.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești au efectuat 4 percheziții domiciliare în municipiul Pitești și localitatea Mărăcineni, la locuințele unor persoane bănuite de fraudă informatică, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals informatic.
Din cercetări au rezultat indicii că, în cursul anului 2017, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 34 de ani, ar fi obținut câștiguri ilicite prin introducerea de date informatice, necorespunzătoare adevărului, pe site-urile unor instituții financiare nebancare.
În urma efectuării perchezițiilor, au fost ridicate 6 sisteme de calcul, 13 unități de stocare de date, mai multe telefoane mobile, 500 de euro și înscrisuri cu valoare probatorie.
Două persoane au fost conduse la sediul B.C.C.O. Pitești, pentru audieri, urmând ca, după administrarea probatoriului, să fie luate măsurile legale.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. La activități au participat jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News