Percheziţii la Direcţia Serviciilor de Navigaţie Aeriană Baia Mare, caz de corupţie

Procurorii fac, marţi, şapte percheziţii în judeţul Maramureş, printre care şi la sediul Direcţiei Serviciilor de Navigaţie Aeriană Baia Mare, printre cei vizaţi fiind şi directorul instituţiei, pentru fapte de corupţie care ar fi fost comise în perioada 2012-2014.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată, într-un comunicat de presă, că în această cauză se fac cercetări privind "suspiciuni de săvârşire a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2012-2014".

Potrivit DNA, anchetatorii au descins marţi la şapte adrese din municipiul Baia Mare şi din localităţile învecinate, dintre care două la sediul unei instituţii publice şi restul la domiciliile unor persoane.

Surse judicare au declarat că instituţia publică unde se fac percheziţii este Direcţia Serviciilor de Navigaţie Aeriană (DSNA) Baia Mare.

Conform surselor citate, printre persoanele vizate sunt directorul DSNA Baia Mare, Traian Riţiu, şi contabila unei firme.

Ancheta în acest caz este făcută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Baia Mare, acţiunea fiind sprinjinită de Serviciul Român de Informaţii şi de Direcţia Generală Anticorupţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel