Percheziții la traficanții de droguri din Arad | DCNews
Cele mai citite

Percheziții la traficanții de droguri din Arad

Autor: Eduard Pascu
Percheziții la traficanții de droguri din Arad

Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Vaslui şi poliţişti de combatere a criminalităţii organizate au efectuat percheziţii domiciliare în judeţul Arad, într-un dosar de trafic de droguri, patru persoane fiind reţinute sub acuzaţia că au adus din Olanda cannabis şi ecstasy.

Potrivit unui comunicat al IGPR, patru persoane, cu vârste cuprinse între 21 şi 32 de ani, au fost reţinute şi vor fi prezentate vineri Tribunalului Vaslui cu propunerea de arestare preventivă. O tânără, în vârstă de 23 de ani, a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile.

În urma percheziţiilor efectuate în municipiul Arad şi oraşul Pecica, au fost ridicate 990 grame cannabis, 993 grame amfetamină şi 495 de comprimate droguri de mare risc (ecstasy - MDMA).

Din cercetări a rezultat faptul că una dintre persoanele reţinute a achiziţionat din Olanda droguri de mare risc, pe care le-a trimis în România, unde le-a depozitat într-o locuinţă din oraşul Pecica. Drogurile urmau să fie comercializate pe raza judeţului Vaslui.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Vaslui, cu sprijinul SCCO Arad şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale Arad.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Ce premier ar trebui să desemneze președintele Nicușor Dan?
Tehnocrat
De la PSD
Tot de la PNL/USR
Trimite răspunsul
x close