În urma a 4 percheziții efectuate în județul Sibiu, au fost depistate 4 persoane bănuite de implicare într-o grupare specializată în comercializarea drogurilor de risc.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu și procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu, cu sprijinul Serviciului Antidrog Alba - Iulia, au efectuat 4 percheziții domiciliare pe raza orașului Cisnădie, județul Sibiu, la persoane bănuite că ar fi procurat, deținut și comercializat substanțe cu efect psihoactiv.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate 5 comprimate, un plic cu masa vegetală, 38 de plicuri cu resturi vegetale, 6 telefoane mobile, 5 cartele telefonice, o pipă și un cântar.
De asemenea, 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 22 şi 35 de ani, au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu pentru audieri, față de aceștia fiind luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, urmând să fie prezentaţi Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News