Performanțele telefoanelor vechi, ÎNCETINITE INTENȚIONAT prin UPDATE

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

 Grupul informatic american Apple şi-a cerut joi scuze faţă de utilizatorii de telefoane iPhone, după ce anterior a recunoscut că încetineşte, în mod intenţionat, performanţele modelelor mai vechi, informează Reuters. 

"Ştim că unii dintre voi consideraţi că Apple v-a dezamăgit. Ne cerem scuze! Au existat foarte multe neînţelegeri cu privire la acest subiect şi dorim să le clarificăm şi să vă informăm despre unele modificări pe care le adoptăm", a informat Apple, într-un comunicat. 

Săptămâna trecută, Apple a recunoscut că update-urile pentru sistemul său de operare puse la dispoziţie începând de anul trecut pentru telefoanele iPhone 6, iPhone 6s, iPhone SE şi iPhone 7 includeau şi o caracteristică pentru reducerea performanţelor telefoanelor mai vechi, în vederea conservării duratei de viaţă a bateriei. Mai mulţi deţinători de telefoane iPhone au susţinut că grupul Apple a încetinit performanţele iPhone-urilor mai vechi pentru a-i forţa pe utilizatori să cumpere un model mai nou. 

"Nu am făcut niciodată şi nu vom face niciodată nimic intenţionat pentru a scurta în mod intenţionat durata de viaţă a unui produs Apple sau să reducem calitatea produselor noastre pentru a-i determina pe utilizatori să le schimbe", a precizat Apple. 

Grupul informatic a explicat că performanţele bateriilor lithium-ion utilizate de telefoanele iPhone se diminuează în timp. 

"Toate bateriile reîncărcabile sunt componente consumabile care devin mai puţin eficiente pe măsură ce îmbătrânesc, iar capacitatea lor de încărcare se diminuează", a explicat Apple. 

Pe lângă scuzele sale, Apple a anunţat că a decis să scadă costul de înlocuire a bateriilor utilizate de telefoanele iPhone 6, de la 79 de dolari până la 29 de dolari, atunci când garanţia a expirat. Acest preţ redus va fi valabil de la finele lunii ianuarie 2018 şi până în luna decembrie 2018. În plus, grupul Apple va distribui la începutul anului următor un update la sistemul său de operare care va oferi utilizatorilor de iPhone o mai bună înţelegere a stării de sănătate a bateriilor lor, astfel încât să vadă modul în care aceasta afectează performanţele telefoanelor, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel