Pericol IMINENT pentru agricultura din România. Cum ne săpăm singuri groapa

Agricultura românescă va înregistra, în acest an, o producţie record, însă pericolul exploatării intensive şi nesustenabile a terenurilor riscă să amaneteze viitorul agroalimentar al ţării.

Cultivarea intensivă, folosind tehnologii care solicită la maxim potenţialul pământului, ar putea afecta semnificativ suprafaţa agricolă fertilă, pericolul deşertificării fiind unul foarte mare.

Această este părerea experţilor de la Syngenta România, într-o analiză privind evoluţia agriculturii româneşti. Specialiștii afirmă că, în ultimii ani, agricultura a devenit tot mai intensivă, pe fondul creşterii numărului firmelor care activează în domeniu şi a suprafeţelor exploatate.

(w670)

"Acest lucru înseamnă că lucrăm la potenţial maxim fiecare hectar pentru a obţine o producţie cât mai mare. Agricultura care exploatează resursele naturale peste limite poate avea însă, în timp, efecte dăunătoare pentru calitatea mediului", afirmă Andrei Măruțescu, directorul de comunicare și relații publice Syngenta România și Republica Moldova.

(w670)

Dezvoltarea spectaculoasă a business-ului din sectorul agricol, din ultimii ani, a adus multe beneficii economice ţării dar, pe termen lung, poate pune în pericol echilibrul dintre ecosisteme și agricultură. Potrivit specialiștilor, în aceste condiţii, este absolut necesară adoptarea şi implementarea unor politici agricole sustenabile.

Dezvoltarea agriculturii, efect de bumerang

Experţii de la Syngenta spun că este nevoie de tehnologii şi soluţii moderne pentru combaterea dăunătorilor, bolilor şi buruienilor, mai ales în contextul în care presiunea factorilor climatici asupra ecosistemelor agricole este tot mai mare. Pentru a rămâne competitivi pe piaţă, fermierii români trebuie să apeleze la ultimele tehnologii şi soluţii.

(w670)

Asta mai cu seamă că necesarul de hrană, la nivel mondial, va cunoaşte o creştere spectaculoasă în următorii 20 de ani.

"Dacă în anul 1960, de pe suprafața cultivată a unui hectar de teren se hrăneau doi oameni, în anul 2030, de pe același hectar, agricultura va trebui să hrănească 5 oameni. Cum populaţia globului creşte în fiecare zi cu 200.000 de oameni, până în anul 2050, producția agricolă va trebui să crească cu 70-100% pentru a hrăni cei peste 9 miliarde de oameni la nivel global", afirmă Andrei Măruțescu.

(w670)

Reprezentanții Syngenta spun că, în aceste condiţii, este absolut necesar ca România să adopte o agricultură performantă dar şi responsabilă, pentru a nu-şi distruge şansele la un viitor profitabil în acest sector.

Pericolul deșertificării României

Agricultura foloseşte, în prezent, 70% din resursele globale de apă dulce, iar 40% din suprafaţa agricolă mondială suferă de efectele fenomenului de eroziune. Datele Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) arată că, în fiecare secundă, pierdem o suprafaţă agricolă echivalentă unui teren de fotbal, iar până în anul 2050, patru miliarde de oameni vor locui în ţări cu deficit de apă. Nici România nu este scutită de pericolul deşertificării. Potrivit datelor Oficiului pentru Studii Pedologice, peste 1000 de hectare sunt acoperite de nisip în fiecare an, procesul de eroziune şi deşertificare fiind cel mai evident în sudul Câmpiei Române, Dobrogea şi Sudul Moldovei. Datele IPCC (Comitetul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice) arată că o treime din teritoriul României, aproximativ 7 milioane de hectare, şi 40% din suprafaţa agricolă se află în zone cu risc de deşertificare.

[citeste si]

Cauzele care au dus la deșertificare

Una dintre cauzele majore care au condus la crearea premiselor deşertificării este dată de fenomenul distrugerii conştiente a calităţii terenurilor arabile, în special al stratului protector de sol fertil. Terenurile degradate prin eroziune, indiferent dacă este datorată explotărilor forestiere sau agricole, se pot reface, dar procesul este foarte lent, după cum estimează specialiştii Organizație Națiunilor Unite, fiind nevoie de o perioadă de aproximativ 500 de ani pentru a reface 2,5 centimetri de sol. Vestea bună este că, în prezent, potrivit datelor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pânza freatică este încă la un nivel optim, mai cu seamă că asigură apa potabilă pentru peste 2.000 de comune din România.

Îngrășăminte chimice

Statisticile Ministerului Agriculturii arată că agricultorii români folosesc, în prezent, jumătate din cantităţile de îngrăşăminte chimice care se aplică, de exemplu, în Ungaria şi Polonia (491.000 de tone, din care azotoase 344.000 tone, fosfatice 113.000 tone şi potasice 33.000 tone), sau chiar 25% din ceea ce se foloseşte în ţările mai dezvoltate, precum Olanda sau Spania. Spre deosebire de ţări, precum Germania sau Franţa, cantitatea de produse pentru protecţia plantelor folosite de către agricultorii români este de 3-4 mai mică, conform surselor citate de către Syngenta. Cu toate acestea, în timp, riscăm ca lipsa unor măsuri care să susţină utilizarea durabilă să ducă la creşterea amprentei agriculturii asupra mediului şi ecosistemelor. Potrivit estimărilor companiei, piaţa produselor pentru protecţia plantelor s-a triplat în ultimii şapte ani. În 2014, România reprezenta cea mai mare piaţă pentru produse de protecţia plantelor după Polonia (în regiunea Europei centrale). Syngenta derulează, de câţiva ani, programe de instruiri pentru agricultori cu privire la importanţa adoptării bunelor practici în aplicarea produselor pentru protecţia plantelor.

(w670)

„Provocarea de a hrăni o populaţie în continuă creştere este de actualitate. The Good Growth Plan este o iniţiativă de acum doi ani a companiei - un proiect pe termen lung care stă la baza dezvoltării strategiei noastre prin care ne-am asumat la nivel global câteva angajamente ce adresează provocările globale privind securitatea alimentară şi susţinerea dezvoltării unei agriculturii durabile", afirmă specialiștii companiei. Potrivit acestora, dincolo de deciziile agricultorilor, este nevoie ca şi statul să se implice în asigurarea unei agriculturi responsabile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel