Rusia şi Ucraina şi-au pasat din nou responsabilitatea pentru punerea în pericol a centralei nucleare din Zaporojie (sud-estul Ucrainei), într-o reuniune a Consiliului de Securitate marţi seara, în timp ce secretarul general al ONU le-a cerut să înceteze orice activitate militară în perimetrul acesteia, relatează France Presse.
'Forţele armate ucrainene continuă practic zilnic să bombardeze teritoriul centralei nucleare, provocând un risc real de accident radioactiv cu consecinţe catastrofale pentru continentul european pe ansamblu', a declarat ambasadorul rus Vasili Nebenzia, la solicitarea căruia a fost convocată această reuniune a Consiliului de Securitate.
El a cerut Occidentului 'să înceteze să-şi mai acopere protejatul ucrainean'. 'Avem impresia că colegii noştri trăiesc într-o realitate paralelă în care armata rusă bombardează chiar ea centrala pe care o apără', a afirmat Nebenzia. Acesta nu a explicat însă ce caută soldaţii ruşi cu echipamente militare şi muniţii în perimetrul centralei nucleare din Zaporojie, în sudul Ucrainei, din moment ce preşedintele rus Vladimir Putin chiar şi în ultimele sale declaraţii referitor la campania din Ucraina a susţinut că armata rusă luptă doar în Donbas, adică în estul acestui stat, nemaivorbind de faptul că prin însăşi prezenţa lor nişte trupe înarmate creează o situaţie periculoasă la o centrală nucleară, remarcă publicaţia ucraineană Glavkom.
'Nimănui nu-i trece prin cap că Ucraina şi-ar putea lovi propria centrală nucleară, creând un risc enorm de catastrofă nucleară pe propriul ei teritoriu', a reacţionat ambasadorul ucrainean la ONU, Serghei Kisliţa, acuzând Rusia de 'şantaj'.
'Încă o dată Rusia are obrăznicia să convoace o reuniune a Consiliului de Securitate pentru a discuta despre propriile provocări şi despre propriile sale acţiuni teroriste', a adăugat el, remarcând că 'a pierdut o oră pentru a asculta o grămadă de declaraţii imaginare'.
Cele două ţări dau asigurări că ambele sunt pregătite să permită accesul unei echipe de inspectori ai Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA) la centrală, dar deplasarea acestei misiuni în continuare nu a putut fi programată.
'Este într-adevăr important ca această misiune să aibă loc astfel încât comunitatea internaţională să poată vedea realitatea şi nu o piesă de teatru rusesc', a afirmat Serghei Kisliţa. Omologul său rus a spus că şi el speră ca AIEA 'să poată confirma realitatea situaţiei', potrivit AFP.
La rândul său, secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri politice, Rosemary Di Carlo, a reiterat necesitatea ca cele două părţi 'să înceteze orice fel de activitate militară în jurul centralei', în condiţiile în care militari ruşi staţionează în continuare cu tot cu echipamente chiar în interiorul acesteia.
În acest context, DiCarlo a reluat o declaraţie a secretarului general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, care a calificat orice atac asupra centralei drept 'sinucigaş' şi a lansat un apel la 'bun simţ' pe fondul 'informaţiilor aproape zilnice cu privire la incidente alarmante' la această centrală.
La solicitarea Washingtonului, Parisului şi Londrei, o altă reuniune a Consiliului de Securitate al ONU este prevăzută pentru miercuri dimineaţă, dedicată celor şase luni scurse de la invazia neprovocată a Rusiei în Ucraina.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, le-a cerut din nou marţi ocupanţilor ruşi să părăsească perimetrul centralei nucleare din Zaporojie, pe care au luat-o sub controlul lor în martie, la scurt timp după declanşarea invaziei în 24 februarie, potrivit Unian.
Zelenski a afirmat că la centrală continuă să funcţioneze personal ucrainean calificat, datorită căruia nu a avut loc nicio scurgere radioactivă până în prezent, în pofida mai multor bombardamente. Dar pericolul unei astfel de situaţii este de 100%, a avertizat el.
Într-un interviu pentru filiala ucraineană a BBC, un inginer ucrainean de la centrala nucleară din Zaporojie a explicat la 12 august cum militarii ruşi bombardează perimetrul acesteia, imitând atacuri dinspre Nikopol, oraş situat pe malul fluviului Nipru, în apropiere de această centrală.
'Reprezentanţi ai Rosatom (Agenţia nucleară rusă) ne-au cerut timp de două luni să le organizăm o vizită pe teritoriul centralei. Erau foarte interesaţi de cum sunt aranjate lucrurile aici. Ne-au cerut hărţi şi detalii şi au vorbit despre un schimb de experienţă. Iar după aceea au început bombardamentele. Ei ştiu unde să tragă aşa încât să fie 'dureros', dar nu 'fatal'. Sunt ca gardienii dintr-un centru de arest preventiv sau ca ofiţerii FSB, care te bat ca să nu rămână vânătăi, dar să-ţi rămână în minte pentru totdeauna, a declarat inginerul respectiv, sub rezerva anonimatului, potrivit publicaţiei independente Meduza.io, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News