Permisul de conducere pentru mopede este la un pas de a deveni obligatoriu, după ce plenul Senatului a aprobat, în şedinţa de luni, proiectul de lege al Guvernului privind modificarea Codului rutier. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost aprobat cu 84 de voturi "pentru", 2 "împotrivă" şi 3 abţineri.
Introducerea mopedelor şi triciclurilor în categoria autovehiculelor va avea ca urmare şi faptul că pentru situaţia conducerii fără permis se vor institui sancţiuni penale.Proiectul de act nomativ are la bază necesitatea transpunerii unor prevederi ale Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European, acestea urmând să se aplice din data de 19 ianuarie 2013 şi fiind impuse de necesitatea reducerii numărului şi consecinţelor accidentelor de circulaţie, în care sunt implicaţi conducătorii de mopede, tricicluri şi motociclete.
Potrivit expunerii de motive la proiectul de lege, în ultimii doi ani, numai conducătorii de mopede au produs 5.201 evenimente rutiere, în urma cărora şi-au pierdut viaţa 242 de persoane şi alte 5.733 au suferit vătămări corporale. Situaţia este favorizată de legislaţia rutieră actuală, care permite conducerea mopedelor fără permis de conducere obţinut în urma susţinerii unui examen.
Instituirea obligativităţii susţinerii examentului pentru obţinerea permisului de conducere, precum şi ridicarea limitelor minime de vârstă vor determina însuşirea cunoştinţelor teoretice şi formarea abilităţilor practice necesare pentru obţinerea acestui permis de conducere, potrivi sursei citate.
Proiectul vizează, începând cu data de 19 ianuarie 2013, reglementarea vârstei minime pentru obţinerea permisului de conducere astfel:
- pentru categoriile A2, B, BE, C1 şi C1E, 18 ani împliniţi;
- pentru categoriile AM, A1 şi B1 - 16 ani;
- 20 de ani şi o experienţă de cel puţin doi ani de conducere a motocicletelor din categoria A2 sau cel puţin 24 de ani pentru motocicletele din categoria A.
- În plus, pentru categoriile C, CE, D1 şi D1E, precum şi pentru triciclurile cu motor cu putere de peste 15kW, vârsta minimă pentru obţinerea permisului este de 21 ani, în timp ce, pentru categoriile D şi DE, este de 24 de ani.
Proiectul de lege are un caracter organic, iar Senatul este prima Cameră sesizată în acest caz, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News