Proiectele mai puţin serioase îşi fac loc pe platforma de finanţare online Kickstarter. O astfel de idee a fost și Perna Struț (Ostrich Pillow), care a intrat în campanie de strângere de fonduri pe 18 septembrie, iar în doar două săptămâni a strâns deja circa 100.000 de dolari, cu 30.000 de dolari mai mult decât își propusese producătorii, scrie businessinsider.com, potrivit zf.ro.
Perna Struţ a primit deja peste 1.000 de comenzi pe Kickstarter, şi este susţinută şi promovată de site-uri ca Glamour, TechCrunch şi The Next Web.
Ostrich Pillow, care poate fi luată peste tot şi purtată în orice poziţie, este o creație a studiourilor de design KG. Este o pernă masivă, care se trage peste cap și permite un somn confortabil, în orice loc public.
Diverse filmulețe și fotografii arată cum Perna Struț poate fi folosită în aeroporturi, trenuri, avioane, biblioteci, la birou, pe o canapea și chiar pe podea.
Perna este prevazută cu o gaură în zona gurii și nasului, pentru respirație, și două orificii pentru introducerea mâinilor. "Tot ce trebuie să faceţi este să vă alegeţi un loc de dormit", este sloganul firmei producătoare, care parodiază o campanie pentru un model de pătură cu mâneci, numită Snuggie, care s-a vândut în peste 20 de milioane de exemplare la nivel mondial.
Perna Struţ a primit deja peste 1.000 de comenzi pe Kickstarter, şi este susţinută şi promovată de site-uri ca Glamour, TechCrunch şi The Next Web.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu