O persoană căzută într-o râpă pe Dealul Jurchii, din apropierea comunei Moisei, a fost localizată şi salvată în noaptea de marţi spre miercuri de o echipă a Salvamont Maramureş, a precizat pe pagina sa de Facebook, directorul instituţiei, Dan Benga.
'Acţiune încheiată cu succes! Persoana rătăcită a fost găsită, după aproximativ două ore de căutări, căzută într-o râpă fără a avea însă afecţiuni medicale grave' a spus Dan Benga.
Potrivit acestuia, salvarea persoanei a fost posibilă datorită intervenţiei echipelor Salvamont din Baia Mare, Cavnic şi Borşa, a Poliţiei şi a ISU Maramureş pentru localizarea, în timpul cel mai scurt, a victimei din momentul lansării apelului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News