Persoanele care suferă de obezitate simt mai puţin gustul alimentelor (studiu)

Persoanele cu obezitate simt mai puţin gustul alimentelor decât celelalte persoane, fiind vorba de o predispoziţie genetică, ce ar putea determina crearea unor diete personalizate mai eficiente, relatează vineri EFE. Este concluzia unui studiu realizat de cercetători spanioli şi publicat în revista American Journal of Clinical Nutrition.

Publicitate

Studiul desfăşurat pe un grup de 381 bărbaţi şi femei a fost realizat de o echipă de cercetători de la Centro de Investigación Biomédica en Red de Fisiopatología de la Obesidad y Nutrición (CIBEROBN) al Universităţii din Valencia.

Cercetătorii au demonstrat o relaţie inversă între greutate, obezitate şi perceperea gustului, deşi au recunoscut că rezultatele "nu permit să se ştie dacă această relaţie constituie cauza sau consecinţa'", potrivit unui comunicat al CIBEROBN.

"Concluziile studiului realizat pe şoareci demonstrează că inflamaţia determinată de obezitate este capabilă să distrugă papilele gustative", a subliniat cercetătoarea CIBEROBN şi coordonatoarea proiectului, Dolores Corella.

Lipsa gustului creşte consumul de alimente 

Corella notează şi faptul că persoanele cu simţul gustului diminuat au tendinţa de a consuma mai multe alimente pentru ca informaţia să ajungă suficient la creier, iar acestea să se oprească din mâncat, ceea ce ar putea duce la obezitate. Cercetătorii au identificat totodată şi o genă legată de perceperea gustului numită "LRRC2", graţie analizării genomului participanţilor şi, care, în mod curios, este corelată unor afecţiuni precum astmul sau bolile pulmonare.

"Este o informaţie curioasă, având în vedere că în urmă cu câţiva ani s-a descoperit că unii receptori ai gustului, mai precis gustul amărui, se află nu doar pe suprafaţa limbii, ci şi în organe precum plămânii", potrivit cercetătoarei spaniole, care a recunoscut că este nevoie "de mai multe studii" în acest sens. Pe baza acestor rezultate, cercetătorii au relevat necesitatea de a se ţine cont de capacitatea de percepţie a diferitelor gusturi de către fiecare persoană pentru a crea diete personalizate şi a preveni sau trata obezitatea.

Studiul a fost realizat în colaborare cu Human Nutrition Research Center din Boston.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel