Pescăruşii australieni, purtători ai unor "superbacterii" rezistente la antibiotice

Pescăruşii argintii australieni sunt purtători ai unor "superbacterii" rezistente la antibiotice care ar putea provoca în cele din urma infecţii grave la om, a declarat miercuri o echipă de cercetători, relatează AFP.

Publicarea acestui studiu realizat de o echipă condusă de cercetători de la Universitatea Murdoch din Perth (Australia) are loc în momentul în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a tras un semnal de alarmă în legătură cu bacteriile pe care medicamentele moderne nu le mai pot distruge. 

Circa 20% dintre pescăruşii argintii australieni ar fi infectaţi cu bacterii ultra-rezistente, precum E Coli, potrivit studiului publicat în această săptămână în Journal of Antimicrobial Chemotherapy.

Cercetătorii cred că păsările au fost infectate prin contactul cu excrementele umane, probabil prin apele reziduale sau scutecele pentru copii din gunoaie.

În cadrul studiului au fost prelevate 550 de probe de la pescăruşii argintii de pe întreg teritoriul Australiei şi testate pentru diferite bacterii.

"Ceea ce am descoperit, şi nu ne-am fi aşteptat să descoperim, sunt aceste niveluri ridicate de E Coli rezistente la antibiotice, este foarte neobişnuit", a declarat Mark O'Dea de la Universitatea Murdoch.

"Multe dintre aceste bacterii se găsesc în organismul oamenilor, pescăruşii au fost contaminaţi într-un fel sau altul de către oameni, nu sunt bacterii care se găsesc în mod direct la pescăruşi", a mai spus el.

Bacteriile E Coli pot provoca infecţii urinare, meningită sau septicemii.

OMS a avertizat că lumea se va confrunta cu lipsa unor antibiotice eficiente, iar anul trecut, agenţia specializată a ONU a cerut statelor şi marilor companii farmaceutice să creeze o nouă generaţie de medicamente capabile să lupte împotriva acestor "superbacterii".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel