Urmărește emisiunea live


Peskov acuză SUA că are un buget ostil față de Rusia pentru anul 2023

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Sursa foto Agerpres
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Sursa foto Agerpres

Kremlinul a transmis miercuri că proiectul de lege al SUA privind cheltuielile militare, care prevede un ajutor de 800 de milioane de dolari pentru Ucraina şi asupra căruia membrii Congresului american au ajuns marţi la un acord, este "ostil" faţă de Rusia, relatează Reuters.

"Documentul adoptat este extrem de ostil faţă de ţara noastră", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Legea privind bugetul Apărării SUA pe 2023 (NDAA) prevede această sumă suplimentară pentru Iniţiativa privind Asistenţa de Securitate pentru Ucraina, o creştere de 500 de milioane de dolari faţă solicitarea preşedintelui american Joe Biden de la începutul acestui an.

Proiectul elimină de asemenea unele restricţii asupra contractelor pentru muniţii în sprijinul Ucrainei.

Este de aşteptat ca legea să treacă de Senat şi Camera Reprezentanţilor în această lună şi apoi să fie trimisă la Casa Albă pentru promulgare.

Kremlinul respinge condiţiile lui Biden pentru discuţii cu Putin

Kremlinul a respins, vineri, condiţiile menţionate cu o zi înainte de preşedintele american Joe Biden, care s-a declarat gata să discute cu Vladimir Putin, dacă acesta din urmă îşi retrage trupele din Ucraina, pentru a pune capăt conflictului, informează Reuters şi France Presse.

"Biden a spus de facto că negocierile vor fi posibile numai după ce Putin va părăsi Ucraina", ceea ce Moscova "evident" că respinge, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov. "Operaţiunea militară continuă", a adăugat el.

Preşedintele Vladimir Putin este deschis discuţiilor despre o posibilă soluţionare a conflictului în Ucraina, dar refuzul Statelor Unite de a recunoaşte teritoriile anexate ca fiind ruse împiedică găsirea unui posibil compromis, a explicat Kremlinul.

Preşedintele SUA Joe Biden a declarat joi că este pregătit să discute cu Putin dacă şeful de la Kremlin căuta o modalitate de a pune capăt războiului dar că Putin nu a indicat încă acest lucru.

"Preşedintele Federaţiei Ruse a fost întotdeauna, este şi rămâne deschis negocierilor pentru a ne asigura interesele", a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, întrebat despre remarcile lui Biden.

"Cel mai preferat mod de a ne atinge interesele este prin mijloace paşnice, diplomatice", a adăugat Peskov. "Putin a fost, este şi rămâne deschis contactelor şi negocierilor", a insistat el.

Putin a spus că nu regretă că a lansat ceea ce el numeşte "operaţiune militară specială" a Rusiei împotriva Ucrainei şi prezintă războiul ca un punct de cotitură când Rusia în sfârşit s-a ridicat în faţa unei hegemonii arogante occidentale după decenii de umilire în anii de la căderea Uniunii Sovietice în 1991, aminteşte Reuters.

Ucraina şi Occidentul spun că Putin nu are nicio justificare pentru ceea ce ele prezintă drept un război de ocupaţie în stil imperial. Ucraina declară că va lupta până când ultimul soldat rus va fi dat afară de pe teritoriul său.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel