Pesta Porcină. A doua mare fermă de porci din Europa ar putea ieşi din carantină

Porci
Porci

Cea mai mare crescătorie de porci din România ar putea ieși din carantină după ce a fost afectată de Pesta Porcină Africană.

Cea mai mare crescătorie de porci din România, cunoscută ca fiind a doua ca mărime din Europa, şi care a fost afectată anul trecut în luna august de virusul pestei porcine africane (PPA), ar putea ieşi la finalul acestei luni din carantina impusă în astfel de cazuri, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV) Brăila, Dragoş Frigioiu, pentru Agerpres.

Crescătoria din Brăila, număra în cele două ferme existente pe teritoriul judeţului Brăila, la Gropeni şi Tufeşti, peste 140.000 de porci, înainte ca virusul să pătrundă aici şi, conform legii, să fie eutanasiaţi toţi porcii.

În ambele ferme s-au finalizat operaţiunile de dezinfecţie şi au fost introduşi purceii-santinelă, pentru a se stabili cu certitudine dacă virusul a fost complet eliminat.

În judeţul Brăila au fost eutanasiaţi peste 200.000 de porci şi au fost plătite despăgubiri pentru 3.216 exploataţii, dintr-un total de 3.226, în valoare de 172.060.360 de lei, ceea ce reprezintă mai mult de jumătate din suma plătită la nivelul întregii ţări.

 

Vezi și: 

Rareș Bogdan, number one al lui Klaus Iohannis? Răspuns în DIRECT

Percheziții dezinfectanți. Directoarea unei firme vizate a răbufnit la adresa televiziunilor, declarații tranșante

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel