Pesta porcină africană, 22 de focare în Alba - LISTA

foto pixabay
foto pixabay

Pesta porcină africană (PPA) numită si boala lui Montgomery, este o boală infecţioasă foarte contagioasă, ce afectează porcinele indiferent de vârstă și stare de întreţinere. 

Boala este cauzată de un virus foarte rezistent în mediu şi alimente, afectând toţi porcii domestici şi sălbatici. Această rezistenţă ieşită din comun şi particularităţile biologice ale virusului au făcut imposibilă producerea unui vaccin eficient, până în prezent, scrie ziarulunirea.ro

Boala produce însă un procent de morbiditate şi mortalitate foarte ridicat, iar, pierderile rezultate în urma combaterii ei sunt deosebit de ridicate, atât prin costurile cu eradicarea, cât şi prin restricţiile impuse comerţului cu porci vii şi produse şi subproduse provenite de la porci. 

Prevenirea (măsurile de biosecuritate şi igienă) şi combaterea rapidă a potenţialelor focare este foarte importantă. Toate animalele suspecte trebuie ucise şi distruse, conform legislaţiei în vigoare, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat la preţul de piaţă al animalelor.

Niciun tratament nu este posibil și admisibil în PPA. Porcii afectaţi trebuie sacrificaţi, iar carcasele lor trebuie neutralizate (procesate, incinerate sau îngropate) în condiţii de maximă siguranţă, pentru a preveni răspândirea bolii.

Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima dată pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare. În județul Alba, prezența virusului PPA a fost confirmată în 1 noiembrie 2019, în sat Goiești, comuna Vidra.

Virusul pestei porcine africane este foarte contagios, poate fi răspândit prin contact direct cu porci infectați, fluide biologice provenite de la porcii contaminați și prin contact indirect prin intermediul echipamentelor agricole, camioanelor sau oamenilor care au venit în contact cu animalele bolnave. Din analiza anchetelor epidemiologie efectuate în focarele active, în ultimul an, transmiterea bolii a fost făcută din cauza nerespectării măsurilor de biosecuritate și a restricțiilor de mișcare ale animalelor, administrarea în hrana suinelor a resturilor alimentare. Pericolul a fost amplificat și de circulația necontrolată a porcilor mistreți, infectați cu acest virus, care au mai intrat în lanurile de porumb, culturi de lucernă etc., înainte de prezența omului în acestea și, ulterior, de nerespectarea măsurilor. Infectarea este posibilă, astfel, și prin intermediul încălțămintei sau utilajelor agricole cu care porcii domestici nu trebuie să intre în contact.

În momentul de față, în județul Alba, există 22 de focare active, care vor fi stinse în momentul în care se vor întruni toate condițiile: 

2 – Cetatea de Baltă

3 – Jidvei

2 – Valea Lungă

1 – Cenade

1 – Curmături

1 – Purcăreți

1 – Goașele

1 – Hațegana

1 – Feneș

1 – Bucerdea Grânoasă

1 – Cornu

1 – Hopârta

1 – Henig

1 – Pâclișa

1 – Inuri (Vințu de Jos)

1 – Gorgan

1 – Tăuni

1 – Ciuguzel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel