Pesta porcină africană a fost confirmată la porcii domestici dintr-o exploatație din localitatea Lechința, județul Bistrița-Năsăud.
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Bistrița-Năsăud, în urma confirmării pestei porcine africane la porcii domestici dintr-o exploatație de pe raza localității Lechința, a fost convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor.
Acesta a decis instituirea unei zone de protecție de minim trei kilometri în jurul focarului, care la rândul ei trebuie să fie într-o zonă de supraveghere cu o rază de cel puțin 10 kilometri.
Conform Prefecturii, zona de protecție cuprinde localitătile Lechința și Vermeș, iar cea de supraveghere localitățile Bidiu, Enciu, Sîniacob, Feleac, Țigău, Chiraleș, Șirioara, Podirei, Chintelnic, Arcalia, Șieu-Măgheruș, Crainimăt, Sărățel, Sărata, Viișoara, Domnești, Herina, Nețeni, Albeștii Bistriței, Galații-Bistriței,Tonciu, Dipșa, Sîngeorzu-Nou, Bungard, Moruț, Matei, Corvinești.
Din zona afectată fac parte și fondurile de vânătoare Sîniacob, Matei, Albești, Bozieș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News