Un număr de patru cazuri noi de pestă porcină africană au fost confirmate de către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) în comuna Islaz din judeţul Teleorman, iar în alte şapte gospodării din localitate există suspiciunea de boală, informează Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Teleorman.
Potrivit sursei citate, în urma confirmării diagnosticului de pestă porcină africană (PPA) şi pe fondul existenţei suspiciunilor cu privire la prezenţa bolii şi în alte gospodării, s-a dispus măsura uciderii preventive a tuturor suinelor de pe raza localităţii Islaz, în urma unei analize de risc întreprinsă de specialiştii epidemiologi ai DSVSA Teleorman. Acţiunea va demara luni, 15 iulie.
Până la această dată, din cauza pestei porcine, în judeţul Teleorman au fost ucişi 3.125 de porci, toţi din gospodăriile populaţiei. În urma eliminării şi neutralizării animalelor din exploataţiile afectate, proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de lege.
Localitatea Islaz se află în partea de sud a judeţului Teleorman, în Lunca Dunării, în proximitatea Fondului de vânătoare 4 Turnu Măgurele în care evoluează PPA la porci mistreţi.
Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar din localitate, DSVSA Teleorman sau autorităţilor locale, proprietarii animalelor afectate de PPA urmând a fi despăgubiţi de stat, în condiţiile prevăzute de lege.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu