Pesta porcină Teleorman. Daea: Nu îmi cereţi mie detalii. Nu ne putem juca

În contextul pestei porcine africane, care a ajuns şi în Teleorman, judeţ în care fiul lui Liviu Dragnea are o fermă de porci, ministrul Agriculturii a fost contact de Antena 3 pentru a oferi mai multe detalii. 

"Îmi pun mari semne de întrebare, dacă a fost intenţionat sau a fost o nesăbuinţă a cuiva. Organele abilitate vor stabili, eu nu am de unde să ştiu. Îmi pun semne de întrebare. Cum pot ajunge două cadavre în pădure pur şi simplu? ANSVSA a solicitat Direcţiei Sanitare de la Teleorman să ia măsurile juridice care se impun, să ceară sprijinul organelor abilitate.

Nu ne putem juca cu o asemenea situaţie (...) Ne face rău şi acest rău trebuie rupt pentru totdeauna. Este o boală extraordinar de periculoasă, iar comportamentul trebuie să fie cel dictat de unităţile sanitar - veterinare şi pe care îl stipulează legea.

Porcii ăia nu au ajuns pur şi simplu acolo. Cineva i-a adus acolo. Nu îmi cereţi mie detalii, că nu eu anchetez, să văd eu drumul pe care l-au urmat aceşti porci. Mă gândesc la tot felul de situaţii. Eu nu fac scenarii. Aştept, mă gândesc la ele, iar cei care sunt abilităţi de lege stabilesc ce şi cum", a spus Petre Daea în emisiunea Obiectiv, de la Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel