Peste 1,300 milioane de turiști străini au vizitat România în primele două luni ale 2017

turisti-familie
turisti-familie

Numărul sosirilor şi înnoptărilor în structurile de primire turistică a înregistrat, în primele două luni ale anului, creşteri cu 10,4%, respectiv 6,3%, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2016, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni.

Astfel, în intervalul 1 ianuarie - 28 februarie 2017, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 1,338 milioane. Din acest total, 79,7% au fost turişti români şi 20,3% turişti străini. De asemenea, înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, în primele două luni ale anului în curs, au fost de 2,543 milioane, mai mult cu 6,3% faţă de cele consemnate în primele două luni din 2016.

Şi în acest caz, cea mai mare parte a turiştilor (79,3%) au fost români, în timp ce 20,7% au provenit din străinătate. În intervalul ianuarie - februarie 2017, durata medie a şederii a fost de 1,9 zile atât pentru turiştii români, cât şi pentru cei străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare, în intervalul de referinţă, s-a situat la 21,4% în totalul structurilor de cazare turistică, în creştere cu 0,2 puncte procentuale faţă de perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2016.

Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat în cazul hotelurilor (26,8%), vilelor turistice (18,6%), pensiunilor turistice (16,2%) şi a hostelurilor (15%). Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică având funcţiuni de cazare au provenit din Germania (29.900), Italia (29.700), Israel (27.400), Franţa şi Regatul Unit (câte 18.100 fiecare).

Conform statisticii, sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră în perioada primelor două luni ale acestui an, au fost de aproape 1,339 milioane, în creştere cu 22,5% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior. Cei mai mulţi turişti străini au provenit din ţări situate în Europa (91,4%), iar din totalul acestora 54% au venit din statele Uniunii Europene (28,3% din Bulgaria, 21,8% din Ungaria, 10,5% din Italia, 7,3% din Germania, 4,9% din Franţa şi 4,7% din Polonia).

În acelaşi timp, plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost, în perioada ianuarie - februarie 2017, de circa 1,829 milioane, în scădere cu 14,7%, comparativ cu perioada similară din 2016.

[citeste si]

Dintre aceştia, 83,4% au apelat la mijlocul de transport rutier pentru deplasare, notează INS. Potrivit sursei citate, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, în luna februarie 2017, au însumat 679.100, în creştere cu 7,7% faţă de cele din luna februarie 2016. Din acest total, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 80%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 20%. În ceea ce priveşte numărul sosirilor turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (77,2% din total turişti străini), iar dintre aceştia 84,6% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene (UE).

La capitolul înnoptări, acestea au fost, în februarie, de 1,3 milioane, mai multe cu 4,3% în comparaţie cu cele din luna februarie 2016. În acest caz, din numărul total, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 80,1%, diferenţa până la 100% aparţinând turiştilor străini. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (77,3% din total turişti străini), iar dintre aceştia 83,9% au fost din ţările aparţinând UE.

În februarie 2017, durata medie a şederii a fost de 1,9 zile atât în cazul turiştilor români, cât şi în cel al turiştilor străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare, în luna februarie 2017, a fost de 22,8% per total structuri de cazare turistică, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna februarie 2016. Datele statistice arată faptul că indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la hoteluri (28,6%), vile turistice (19,3%), pensiuni turistice (17,3%), hosteluri (16,7%), bungalouri (14,6%) şi cabane turistice (13,4%).

La nivel general, sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost, în februarie, de 679.600, în creştere cu 23,3% faţă de aceeaşi lună din anul precedent. În această marjă, majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (91,2%).

Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 55,9% au provenit din statele UE, iar dintre aceştia cei mai mulţi din Bulgaria (27,4%), Ungaria (21,6%), Italia (10,6%), Germania (7,4%), Regatul Unit (5,2%) şi Franţa (4,9%). Totodată, plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna februarie 2017 de 827.100, în scădere cu 14,6% comparativ cu luna februarie 2016. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 83,4% din numărul total de plecări. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel