Peste 1,5 milioane de familii au achitat facturi prin cardurile de energie

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Peste 1,5 milioane de familii din România şi-au achitat facturile prin intermediul cardului de energie, în perioada 20 februarie - 5 aprilie 2023, valoarea totală a plăţilor efectuate la oficiile poştale, factorii poştali sau online fiind de 352 milioane lei.

În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate peste 173.000 de cereri de plată online (11,5%), prin platforma pusă la dispoziţie de Poşta Română, valoarea totală a cererilor online acceptate depăşind 20 de milioane de lei, informează Agerpres.

Alte 258.610 plăţi, în valoare totală de 53 de milioane de lei, au fost operate de factorii poştali dotaţi cu cititoare optice, care pot fi solicitaţi la domiciliul beneficiarilor pentru a încasa contravaloarea facturilor la energie.

”Programul este implementat cu succes”


"Am depăşit, zilele acestea, pragul de 1,5 milioane de beneficiari care au făcut plăţi prin cardul de energie. Procesul s-a fluidizat, iar pe măsură ce se emit facturi numărul plăţilor creşte considerabil. Avem 500.000 plăţi într-o săptămână, ceea ce ne confirmă că programul este implementat cu succes. Reamintesc faptul că acceptăm şi facturi restante, dar condiţia este ca ele să nu fie emise mai devreme de 1 ianuarie 2023, iar perioada de facturare ce poate fi luată în calcul este maxim luna octombrie 2022”, a declarat ministrul Marcel Boloş.

”Sunt bucuros că şi plata facturilor la lemne funcţionează corespunzător, avem deja peste 4.000 de astfel de facturi plătite, beneficiarii primind numerar sumele. Mai sunt încă trei luni pentru utilizarea primei tranşe de 700 lei din ajutorul aferent acestui an şi mă bucur să constat buna mobilizare a Poştei Române în toată această perioadă de implementare a programului. Prezenţa factorilor poştali în teren este un sprijin important pentru beneficiarii care nu se pot deplasa la oficiile poştale sau care nu pot accesa platforma de plăţi online. În total, 430.000 familii şi-au plătit facturile fără să se deplaseze", a mai declarat ministrul Marcel Boloş.

Cele mai multe plăţi cu cardurile de energie au fost făcute în judeţul Iaşi (240.000), Bucureşti (211.000) şi în judeţul Prahova (191.000).

"Până în prezent, 2.110.134 de carduri de energie au ajuns la românii vulnerabili. Urmează ca numărul lor să mai crească pe măsură ce se soluţionează anchetele sociale, până în prezent fiind solicitate peste 10.000", se arată în comunicat.


Numărul total de beneficiari ai acestei măsuri este de 4 milioane de persoane, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde de lei.

Ajutorul se acordă în două tranşe, a câte 700 lei fiecare, şi poate fi utilizat pentru plata următoarelor servicii/produse: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire.

În baza cardului, se pot efectua plăţi în următoarele perioade: pentru tranşa I - valoare de 700 lei, în perioada 20.02.2023 - 30.06.2023; pentru tranşa II - valoare de 700 lei, în perioada septembrie 2023 - 27.12.2023.

Cardurile alocate ambelor tranşe se pot folosi până la data de 27 decembrie 2023 inclusiv, sprijinul neputând fi utilizat în afara termenului de valabilitate prevăzut. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel