Peste 110 şoferi amendaţi vineri pentru depăşirea vitezei legale pe Autostrada Soarelui

super-radar
super-radar

Peste 110 şoferi au fost amendaţi, în cursul zilei de vineri, pentru depăşirea vitezei legale pe Autostrada Soarelui A2, în urma unei acţiuni a Secţiei de Poliţie Autostrăzi, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Poliţiştii au organizat, între orele 8.00 şi 12.00, o acţiune pentru reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora, comise pe fondul nerespectării normelor rutiere legate de viteza de deplasare pe drumurile publice şi a normelor ce reglementează transporturile de mărfuri şi persoane, potrivit unui comunicat de presă al IGPR.

În cadrul acţiunii au fost folosite mai multe radare "în cascadă", printre care şi sistemele de măsurare a vitezei de tip TRU-CAM, ce măsoară viteza maşinilor prin sistemul undelor laser, scrie Mediafax.

Totodată, şoferii opriţi ca urmare a nerespectării regimului legal de viteză au fost controlaţi şi pentru a stabili dacă au consumat alcool, dacă au defecţiuni tehnice minore la autovehicule sau mărfuri fără documente de provenienţă.

În urma acţiunii, au fost constatate 221 de contravenţii, fiind depistaţi 114 şoferi care au depăşit limita legală de viteză. De asemenea, au fost aplicate 38 de sancţiuni pentru nerespectarea normelor ce reglementează activitatea transporturilor rutiere de mărfuri şi persoane, 30 de conducători auto au fost amendaţi pentru conducerea de autovehicule cu defecţiuni tehnice, trei conducători auto au fost sancţionaţi pentru săvârşirea unor abateri privind transportul rutier, iar alţi 35 pentru alte abateri incriminate de Legea privind circulaţia pe drumurile publice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel