Peste o sută de persoane protestează, miercuri seară, în Piaţa Unirii din La Cluj-Napoca, peste o sută de protestatari s-au adunat, miercuri seară, în Piaţa Unirii, pentru a participa la un miting autorizat de Primărie şi au adus un copiator deasupra căruia au pus un afiş pe care scrie "Doctorat la minut", scrie Mediafax.
Participanţii la protest scandează "Jos Guvernul Ponta", "Sus democraţia", "Vrem viitor", "Hoţii", "Cine fură un doctorat, mâine va fura un stat", "Ponta, nu uita, legea nu e teza ta" şi "Domnul Crin, cel mai mare asasin" şi au pancarte pe care scrie "Deşteaptă-te, Române", "Respectarea Constituţiei nu e opţională", "România nu e Belarus", "Statul de drept nu poate fi suspendat", "Cetăţean în curs de suspendare", "Ponta, plagiatorul, ne fură viitorul", "Ponta reinstaurează dictatura", "His name is paste. Copy paste".
Unul dintre participanţii la protest a declarat că mitingul este organizat împotriva "distrugerii democraţiei şi a statului de drept", în condiţiile în care ultimele două luni au consemnat "un atac fără precedent la adresa democraţiei".
"Protestăm faţă de distrugerea democraţiei şi a statului de drept, abuzurile la adresa principiilor democratice, faţă de comportamentul abuziv şi antidemocratic al Guvernului Ponta, faţă de aservirea instituţiilor publice de către partide, faţă de aroganţa şi dispreţul clasei politice de la putere faţă de aplicarea legilor în România. Toate aceste abuzuri culminează cu tentativa de suspendare a preşedintelui Băsescu", a spus protestatarul.
La miting sunt prezenţi tineri, persoane în vârstă, studenţi şi profesori universitari de la Universitatea "Babeş-Bolyai", activişti care se opun proiectului minier de la Roşia Montană, dar şi membri ai PDL.
Protestul este autorizat de Primăria Cluj-Napoca să se desfăşoare între orele 19.00 şi 20.30 şi va fi reluat şi în zilele următoare, până duminică.
La Arad, peste 30 de persoane participă, miercuri seară, la un protest faţă de Guvern şi USL, acţiunea desfăşurându-se în faţa Palatului Administrativ, care găzduieşte Primăria şi Prefectura.
Participanţii sunt în general tineri, unii dintre ei membri ai Organizaţiei de Tineret a PDL, şi afirmă că s-au adunat în mod spontan pentru a protesta faţă de deciziile USL din Parlament şi Guvern din ultimele zile.
Protestatarii susţin că au promovat acţiunea pe reţelele de socializare.
Ei au pancarte cu mesaje antiguvernamentale şi împotriva USL, precum "Jos Guvernul copy/paste", "Democraţia e în stradă", "Fără dictatură", "Vrem pe Băse preşedinte, nu pe Crin, care ne minte".
Protestul nu este autorizat, însă în zonă nu sunt vizibile forţe de ordine, iar manifestanţii afirmă că acţiunea va dura până la 21.30.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu