Peste 15.000 de morţi de la debutul revoltei populare în Siria

hula_siria
hula_siria

Cel puţin 15.026 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise în Siria de la debutul, în luna martie a anului trecut, a revoltei împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad, potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului /OSDH/, citat de France Presse.

Cel puţin 10.480 de civili, 3.716 de soldaţi şi 830 de dezertori şi-au pierdut viaţa în represiune şi în violenţele legate de aceasta. Bilanţul îi încadrează în categoria „civililor” pe combatanţii rebeli civili care au pus mâna pe arme împotriva regimului, neavând o pregătire militară prealabilă, scrie Agerpres.

”Dacă actorii internaţionali continuă să rămână fără voce şi să se mulţumească doar cu observarea situaţiei, în Siria va curge mai mult sânge”, a explicat Rami Abdel Rahman, preşedintele OSDH, o organizaţie cu sediul în Marea Britanie. ”Violenţele s-au intensificat în ultimele două luni, iar situaţia se va înrăutăţi”.

Escaladarea violenţelor i-a împins pe observatorii ONU să îşi suspende misiunea, rămânând însă în ţară, în contextul în care armistiţiul anunţat la 12 aprilie nu a fost respectat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel