Peste 150 de copii evacuaţi cu microbuzele de la o grădiniţă din Bascov, din cauza inundării străzilor

Peste 150 de copii sunt evacuaţi cu microbuzele, joi, de la o grădiniţă din comuna argeşeană Bascov, unde străzile au fost inundate în urma precipitaţiilor abundente.

"Copiii sunt evacuaţi cu microbuzul şi transportaţi în curtea şcolii, de unde vor fi preluaţi de părinţi. (...) Vor fi evacuaţi 154 de copii", a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş

Mai multe străzi şi gospodării din comuna argeşeană Bascov au fost inundate, joi, în urma precipitaţiilor abundente, trei persoane fiind evacuate de pompieri dintr-o locuinţă.

Potrivit datelor ISU Argeş, cele mai mari probleme s-au întregistrat în satul Uiasca.

"În zona Uiasca, au fost evacuate trei persoane - o femeie şi doi copii, de 5 şi respectiv 8 ani, dintr-o locuinţă", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure.

Afectate de inundaţii au fost şi străzile Păişeşti, Baloteşti, Serelor, Lăbuşesti, Micşunele, Rotăreşti şi Zamfireşti din comuna Bascov. La faţa locului au intervenit echipaje de pompieri de la detaşamentele din Piteşti, Bradu, Mioveni, Curtea de Argeş şi Costeşti. 

Ploaia a creat probleme şi în zona de nord a municipiului Piteşti, unde mai multe artere rutiere au fost acoperite de apă, canalizarea pluvială nefăcând faţă volumului ridicat de precipitaţii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel