Peste 140.000 de persoane au intrat, vineri, în România, dintre care peste 16.000 de cetăţeni ucraineni.
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPR) informează că vineri au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 148.300 de persoane, dintre care 16.144 de cetăţeni ucraineni.
Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă Agerpres, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 288.500 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 72.300 de mijloace de transport.
Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 4.914.763 de cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă, punctele de trecere şi "frontiera verde", poliţiştii au constatat 48 de fapte ilegale (26 de infracţiuni şi 22 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 25.600 de lei. Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de 453.100 de lei.
Vineri nu s-a permis intrarea în ţară a 13 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a 21 de cetăţeni români din diferite motive legale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News